Tăurasii marilor oligarhii mondiale

 

Ohanesian: prea tânăr pentru un război atât de mare

 

Tăuraşii marilor oligarhii mondiale

                                                                                                 

 

Atunci când mi s-a propus publicarea la editura online a unor fragmente din cartea „Puterea din umbră” a lui Ovidiu Eduard Ohanesian, în ciuda notorietăţii extraordinare a jurnalistului, care se trezise peste noapte ciolan de ros pentru o haită de lupi, aventura lui cumplită nu mă mai impresiona. Nu mă mai impresiona pentru că ea se înscria într-un  şir lung de evenimente şocante de care, din nefericire, poporul român avu parte timp de două decenii. Şi totuşi cartea trebuie citită pentru a nu uita că, în România, spionii şi marionetele se reprofilară şi proliferară de îndată ce Ceauşescu căzu victima marilor scenarii şi diversiuni de scară mondială care se coc în permanenţă în capetele unchiului Sam, coanei Europa şi în ţeasta ursului încă sovietic de la Moscova, pentru a face din mapamond un ţarc de popoare bine dresate care cântă la comandă.

În ciuda aparenţelor de ţară liberă şi democratică, printre popoarele cele mai „dresate” ale lumii gata oricând să cânte la semnul puterii, poporul român deţine un loc fruntaş trăgându-i-se obedienţa încă din vremurile totalitarismului. El priveşte acum năuc şi nepăsător la tot ce se întâmplă pentru că i s-a inoculat mereu subliminal pe toate căile mass-media, zi de zi, minut de minut, conduita lui viitoare relativ la cei care-l conduc. Adică la „puterea din umbră”, sintagmă bine găsită de „Oha”, răpitul din Irak, pentru spionii Securităţii ceauşiste reşapaţi şi stăpânii lor marionete politice ale capitalului mondial ce învârt soarta popoarelor pe un deget aidoma cheilor de la maşină.

Şi la fel ca ciobanul mioritic care-şi acceptă soarta ca pe o fatalitate, privim cu toţii ca paralizaţi la această „putere din umbră” care ne copleşeşte. Oha nu lansează doar o carte prin această sintagmă ci şi o perspectivă aparte de a privi o stare anormală de fapt. El ne spune că fenomenul puterii din umbră există şi că a venit vremea combaterii lui într-un mod mai hotărât decât cel de până acum. Dezvăluind diversiunile puse la cale de putere prin mijloace abuzive ajungându-se chiar şi până la subordonarea securităţii statului şi a justiţiei în folos propriu, Ohanesian ne îndeamnă la selecţia atentă a informaţiilor care ne parvin pe diverse căi şi cizelarea urgentă a propriilor opinii. Putem face asta citindu-l pe Ohanesian dar şi pe alţii ca el, care plecând de la investigaţii independente, au creat deja în spontanul maselor o atitudine dură faţă de putere, jurnalistul devenind un semănător de opinie care merită a fi publicat şi popularizat.

Ohanesian lansează cartea lui în preajma alegerilor prezidenţiale şi euro-parlamentare. Primul pas al poporului român intrat iar în marasm ca în vremurile împuşcatului, trebuie să fie reacţia contra diversiunilor menite ca poporul să voteze iar cu o putere mereu mai mincinoasă şi mai hoaţă pe faţă, culmea, prin legi. Prin conduita lui, poporul va trebui să-i arunce demagogului venit în poarta lui la cerşit de voturi un hai-sictir clar, fără echivoc. El trebuie să arate „puterii din umbră” că vremea fluturaşului, calendarului şi berii electorale a trecut şi nu-l mai impresionează decât acele lucruri care nu sunt cadouri cumpărate tot din banii lui. A venit vremea oamenilor cinstiţi, neimplicaţi în afaceri, e vremea idealiştilor care ţin la naţiunea lor din principiu, respingând snobismul copierii modelelor străine, pentru că străinătatea ne-a copleşit ţara şi nu ne-o mai recunoaştem ca fiind a noastră.

De aceea alegătorul trebuie să arate clar cerşitorilor de voturi, că el ştie bine ce i se întâmplă, că ştie bine că puterea actuală este în cârdăşie cu mânuitorii capitalului mondial de îndată ce va fi pus să plătească în următorii ani, tot din banii lui, împrumuturile luate de această putere politică în numele poporului.

Acest scenariu mizerabil al tăuraşilor marii oligarhii mondiale care pasc România în nesimţire, se întâmplă pentru a doua oară în România postdecembristă. Acum însă, votantul trebuie să le spună în faţă marionetelor româneşti şcolite de CIA sau mituite de către FMI sau Banca Mondială, că joacă scenarii de nivel mondial şi că el este conştient de acest lucru. Românii care studiază atent spectrul politic n-au uitat că tot actualii conducători au mai făcut praf ţara odată. N-au uitat nici de aşa zisa „tranziţie” de atunci şi nici de aceea „privatizare” despre care românii au avut destul timp să-i afle adevăratul nume: furt oficializat prin lege.

 Iată ce reaminteam eu în aprilie 2007 în articolul „Războiul marilor oligarhii”: „Strategia de „asistenţă” a Grupului Băncii Mondiale pentru România era clară şi americanii o spuneau pe şleau: "Scenariul de asistenţă maximă, 995 milioane dolari, în perioada 2002-2004, va fi determinat de progresul României în crearea unui mediu macroeconomic ce va duce la inflaţie scăzută şi la un ritm de creştere economică susţinut, precum şi într-o serie de domenii cheie în politică; încheierea privatizărilor şi realizarea planului iniţiat prin PSAL 1, iniţierea procesului de privatizare şi a măsurilor necesare pentru un anumit număr de întreprinderi de stat rămase, convenirea unui plan şi a unui calendar de reducere a arieratelor în sectorul energetic, convenirea irevocabilă asupra metodei şi calendarului de privatizare a B.C.R. şi C.E.C., îmbunătăţirea cadrului legislativ de supraveghere din sectorul financiar, convenirea unui proces de elaborare a unei strategii anticorupţie şi aprobarea legislaţiei de asistenţă socială convenită"

Ce nu înţelesese preşedintele-coordonator Băsescu şi echipa sa constituită în Comitetul de coordonare a implementării  PSAL2 din care mai făceau parte şi Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei, Decebal Traian Remes, ministrul Finanţelor Radu Berceanu, ministrul Industriei si Comerţului?

Nu înţelesese un lucru esenţial. Banca Mondială pe lângă faptul ca acţiona practic, mai analiza şi informaţiile esenţiale desfăşurării programului FMI. Banca sprijinea ceva concret şi de mare preţ: programul de privatizare al Guvernului României prin intermediul programului PSAL 2, incluzând obiective si termene pentru privatizarea societăţilor comerciale de stat şi a instituţiilor financiare. Adică avuţia României.

Marinarul Băsescu care dormea în voie la cârmă, s-a trezit abia atunci când Banca Mondială identifica pachete de societăţi din cadrul cărora un număr minim de societăţi era selectat pentru privatizarea caz cu caz si pentru restructurare. Dar cea mai mare mană cerească pentru Băsescu a fost atunci când Banca Mondială identificase întreprinderi concrete, cum ar fi Alro, Alprom si Petrom. Cheia succesului lui în ridicarea pe podiumul cel mai înalt din România, visul oricărui român de a deveni un nou Ceauşescu cu renume mondial, putea să depindă de acest program şi acordul cu Banca Mondială privitor la strategiile de privatizare a acestor entităţi.  România putea fi sfârtecată în linişte! Presa vândută deja ameţea poporul vorbind de adoptarea ulterioara a unui proces de licitaţie „clar, deschis si transparent”, folosind serviciile „consultanţilor de investiţii calificaţi”, intr-o „manieră consecventă cu politica Bancii Mondiale!”

Timpul trecu şi vremea când viţeluşii româneşti ai lui Năstase trebuiau înţărcaţi de la suptul economiei româneşti se apropia de sfârşit. Se pregăteau la supt tăuraşii Băncii Mondiale prin tripletul Basescu-Stolojan-Stoica.

Dar de unde apare în această ecuaţie şi hoţomanul de Stoica? Răspunsul e mintea găinii! Pentru Băsescu fusese simplu să-i fure scaunul şi partidul PD lui Petre Roman. Dar Stolojan, mai nepriceput, fu nevoit să-i promită o ţâţă de supt şi lui Stoica, acesta păstorind PNL-ul.

Aşadar, cu Stolojan în fruntea PNL şi Băsescu în fruntea PD naşterea Alianţei DA nu crea probleme. Problema venea din altă parte: taciturnul Stolojan propus preşedinte al României, nu prea avea mari şanse în faţa voiosului şi guralivului Năstase. Băsescu gândi că ar avea mai multe şanse el. Iar dacă Alro i-ar reveni lui Stolojan adăugând promisiunea fotoliului de prim ministru, ba având pe lângă toate astea şi sprijinul masiv al nemţilor de la OMV, Palatul Cotroceni ar fi fost ca şi cucerit!

Rocada fu simplă. Basescu fu nevoit să-i scape câteva lacrimi impresionante iar Stolojan, chipurile bonav, îşi petrecu cele mai frumoase zile ale vieţii sale in cabanele OMV din Alpii Bavarezi creând viitoare scenarii.”

 

Am reluat acel scenariu pentru că şablonul de atunci, cârdăşia cu FMI şi Banca Mondială, se aplică din nou foarte bine astăzi de aceiaşi indivizi. Coincidenţă? Invocând criza mondială, actorii de ieri ai distrugerii capitalului românesc în favoarea celui mondial, au urcat iar pe scenă pentru a-şi împlini misiunea lor diavolească alături de corifeii lumii. Au vândut ţara şi au creat scenarii de tipul „răpirilor irakiene”  pentru a-şi câştiga notorietate şi încredere.

În povestea răpirii din Irak, Oha este un băiat de treabă! A trecut prin atâtea evenimente dramatice şi cu toate că a aflat o serie întreagă de dedesubturi ale serviciilor secrete şi ale marinarului marionetă pus în fruntea României pentru a face jocurile unchiului Sam, el nu dă drumul acestor informaţii esenţiale brusc ci treptat de-a lungul textelor cărţilor sale, noi urmând să tragem concluzia. Pentru că îşi dă seama că oricând poate repeta istoria punerii lui între patru ziduri strâmte ale unei celule de puşcărie. Cele aproape două luni de coşmar în Irak ar fi fost suficiente pentru a-l face mut de acum în cincizeci de ani şi cu toate astea, din cartea „Puterea din umbră” a lui Ohanesian putem afla adevărul.

Eu am extras acest adevăr în câteva idei esenţiale citind capitolele I, V şi VIII ale cărţii.

- la sfârşitul anilor ’80, securiştii Isac Adrian, Marin Antonescu, Silvian Ionescu şi Traian Băsescu activau la Anvers. În anii aceia, Anvers era şi centrul mondial al comerţului cu diamante industriale. România era pe locul trei în lume privind producţia de diamante sintetice, exporta componente electronice în Japonia şi armament în Orientul Mijlociu;

- ajuns la putere şi sprijinit de capitalul mondial, Traian Băsescu a preluat fără sfială securiştii care au luptat împotriva structurilor euroatlantice, i-a promovat la conducerea SIE şi îi foloseşte în continuare. Grupul „Anvers” a fost extins cu  alţi ofiţeri DIE, printre care Silviu Predoiu, Vasile Sarcă, Marcel Alexandru, Nicolae Vintilescu, Grigore Istrate. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără complicitatea lui Valeriu Stoica, ajuns ministru de justiţie tocmai pentru a face posibilă acoperirea grupului „Anvers” prin invocarea „continuităţii în asigurarea securităţii ţării”.

- Băsescu l-a însărcinat cu organizarea “eliberării” ostaticilor din Irak pe Adrian Isac, el fiind direct responsabil şi pentru accederea la conducerea Direcţiei Generale de Securitate Internă a generalului Silviu Predoiu. Sub presiunea dezvăluirilor din presă, Traian Băsescu l-a trecut în planul doi;

- Vasile Sarcă va rămâne celebru mai degrabă pentru afacerea răpirii jurnaliştilor români, când serviciile secrete au regizat cu atât talent, fuga teroristului numărul 1 din România, Omar Hayssam deşi misiunea lui principală împreună cu Predoiu a fost ascunderea, ţinerea sub obroc a dosarului fierbinte căutat de ziarişti incomozi, stârniţi de fostul preşedinte Constantinescu pentru a dezgropa trecutul în Securitate al lui Băsescu;

- având vechi amici bine plasaţi în posturi cheie şi mai ales la arhive, lui Băsescu i-a fost uşor a-şi îngropa duşmanii politici şi el nu s-a dat în lături de la a şantaja pe foştii prieteni ai premierului Năstase, folosindu-se de ei pentru accederea la putere;

- odată ajuns la putere, Băsescu împreună cu autorităţile române care-i sunt complice, au realizat cea mai mare muşamalizare a unui dosar de terorism internaţional. Mohammad Munaf a fost adus în Ambasada României din Irak odată cu jurnaliştii români eliberaţi, apoi a fost predat de pe pământ românesc armatei americane;

- Preşedintele Traian Băsescu s-a folosit în mod clar de această afacere, în scopuri electorale şi pentru creşterea popularităţii. De aceea ascunde în continuare adevărul şi pe ceilalţi vinovaţi, fiind oficialul care a clasificat actele cu adevărul răpirii pentru 50 de ani. Este omul care a negat faptul că ofiţerii SIE l-au predat sub ochii noştri pe Mohamad Munaf, martorul cheie în proces, americanilor.

 

Cei care au o logică suficient de profundă, îşi dau seama de cumplita realitate a adevărurilor lui Ohanesian: americanii ştiu bine că România este implicată în dedesubturile statului Irakian încă din vremea lui Ceaşcă. Să avem noi bani câte ţevi de tun, tancuri şi rachete a cărat marinarul în Irak în cârdăşie cu cei care au aranjat „răpirea din Irak”. Ei sunt prietenii lui de cârciumă cărora le-a lăsat „meseria” contrabandei cu armament, pentru a avea timp ca el să se ocupe de politică!

Iar atuul pentru tupeul marinarului în diversiunea irakiană este limpede de ghicit: americanii nu pot lăsa ca adevărul să iasă la iveală. Ar însemna pentru ei, mai întâi de a-şi pierde pionul forte român şcolit de CIA la Anvers, apoi a lovi în contrabandistul Băsescu care ştie bine că armele irakiene de distrugere în masă erau şi ele în fond, tot contrabandă dar americană. E musai deci ca el să rămână un umil al americanilor la cârma acţiunilor României. De aceea trebuie susţinut prin toate mijloacele şi în consecinţă americanii îi dau „liber” scenariului lui!

Iată deci motivele pe care le bănuim că stau la baza răpirii jurnaliştilor: pentru ca interesele americanilor în Orientul Mijlociu să aibă continuitate, era obligatoriu ca marioneta lor de la Bucureşti să supravieţuiască la cârma României cel puţin două mandate. Dar imaginea marinarului beţiv ajuns la cârma ţării şi care bea la cârciumă cu Gigi Becali cutremurase România. Trebuia urgent lansată o bombă mediatică de efect: eliberarea unor ostatici din Irak. Era bomba care ar fi dat şefului statului un credit nelimitat! Afacerea trebuia pusă urgent la cale cu serviciile secrete şi vechii lui prieteni irakieni de contrabandă cu armament. Interesele capitalului mondial se impuneau urgent salvate cu orice preţ iar imaginea României, ca partener de strategie americană în Orientul Mijlociu, trebuia întărită.

Asta este concluzia la care am ajuns eu şi mulţi alţii care citesc cărţile de investigaţie tip Oha, care citesc pe ales presa şi vorbesc pe forumuri cu cine trebuie. O evreică, chiar m-a apostrofat: „- Dragă, tu nu înţelegi că Orientul Mijlociu e un cazan cu pulbere iar americanii au interes să fie linişte din Mediterana până în Afganistan? E un interes strategic util lumii întregi şi suntem şi noi românii parte acolo pentru că ne avantajează? Să tăcem deci!”

Revenind la Ohanesian, poate că şi el al trebui să tacă. În primul rând pentru că e în joc propria-i viaţă. Şi spre deosebire de cei care au „mirosit” strategia mondială şi vorbesc liber despre ea, pentru Oha nu poate exista un compromis între supravieţuire şi adevăr.

Poate că ar trebui să tac şi eu. Şi să nu-mi bag degetul în cazanul de pulbere arab, cum spun evreii! Dar într-o seară de martie 2009, doi reporteri i-au luat un interviu marinarului la Cotroceni. La un moment dat, camera de luat vederi l-a vizat pe şeful statului într-un plin plan ce prindea orice detaliu şi am fost şocat! Capul şefului statului român era cuprins de delirium tremens! În aşteptarea jurnaliştilor nu băuse nimic în aceea seară iar capul şi mâinile îi intraseră în trepidaţii din cauza abstinenţei.

Asta este explicaţia cea mai simplă însă ar fi grav dacă d-lui Băsescu i-ar tremura capul şi mâinile din cauza unei boli. Extrem de grav ar fi dacă pe preşedinte ţării l-ar fi apucat tremuriciul de frică să nu fie cumva deconspirată misiunea găştii lui de marionetă a capitalului mondial.

Oricum ar fi, dacă doi ziarişti l-au făcut pe Băsescu să tremure, e grav!

În această cumplită realitate, oricât ar trebui să tăcem pentru binele omenirii, pentru binele ţării noastre trebuie să găsim urgent alţi tăuraşi la cârmă. Tăuraşii actuali ai marii oligarhii mondiale păscură şi băură România destul!

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu, aprilie 2009,

cu ocazia apariţiei la Editura Junimea a cărţii

 „Puterea din umbră” de Ovidiu Eduard Ohanesian

Voievozii noului imperiu austriac

 

În 2007 expansiunea austriacă în petrol încă mai era ţinută în loc de Dinu Patriciu. Războiul lui Băsescu  contra liberalilor

s-a soldat însă cu vânzarea de către Patriciu a 75 la sută din compania Rompetrol, firmei KazMunaiGaz

pentru o sumă estimată neoficial la peste 2 miliarde de dolari.

 

Voievozii noului imperiu austriac

                                                                                                 

            Toată suflarea gazetărească până mai ieri obedientă băsescului, s-a repezit acum contra lui pe lucruri care au devenit în ziua de astăzi obişnuite şi în consecinţă au devenit şi minore ca interes public: ştergerea zilnică la fund a preşedintelui cu constituţia ţării, amplificarea prin intermediul fratelui  său a contrabandei cu armament, instalarea „prietenelor” sale în fruntea ministerelor turismului şi tineretului pentru dirijarea sumelor necesare avansării odraslei celei mici ca figură exotică alături de „Jiji Becali” în Parlamentul European, insistenţele pentru repunerea la conducerea ţării a unei clici populiste demisă legal şi normal de majoritatea parlamentară, folosirea prerogativelor instituţiei prezidenţiale, a personalului său mai stufos decât parlamentul însuşi şi a serviciilor secrete pentru propaganda electorală proprie.

Suflarea gazetărească abia dacă mai scapă, pe ici pe colo adevărul fiind diversionist lucrată şi înăbuşită de aceste teme, ultima temă fiind  restrângerea numerică a parlamentului pentru a fi mai uşor manipulat şi a face imposibil de a mai intra acolo şi oameni cinstiţi care prin onestitatea lor împiedică băsescul în nebunia lui.    

Doar două-trei jurnale reiau dezvăluirile din cartea „Puterea din umbră” a lui Ovidiu Eduard Ohanesian, şi în ciuda notorietăţii extraordinare a jurnalistului tot două-trei televiziuni pun accent pe confirmarea spuselor jurnalistului că „băsescul” reprezintă astăzi la nivel mondial o marionetă americană ce a înlocuit „iliescul”, o veche marionetă rusească. Ce amnezie o fi cuprins mass-media românească când se vede cu „ochiul liber” faptul că lumea s-a reîmpărţit în noi sfere de influenţă după căderea comunismului? Să fi uitat că împărţeala de la Ialta a fost reiterată în unele cazuri şi la Malta şi că beneficiarii au fiecare câte o felie egală din acţiunile Germaniei, Austriei, Ungariei şi Iugoslaviei? Şi atunci, de ce n-ar acţiona fantomele lui Stalin, Roosevelt şi Winston Churchill, ce învârt azi capitalul mondial, pentru resuscitarea Imperiului Austriac şi folosirea lui ca prim pinten pentru promovarea intereselor Băncii Mondiale în Europa Centrală şi de sud-est Germania fiind destul de ocupată cu estul ei, Polonia şi ţările baltice?

 Pentru că ăsta este secretul care se ascunde în spatele campaniilor de presă anti-băsescu: lumea nu trebuie să afle că Imperiul Austriac s-a întins nu numai peste Transilvania ci peste toată România şi în întreaga regiune balcanică, până la greci. Lumea nu trebuie să afle că gaşca băsesciană de securişti a reuşit „performanţa” de a ne copleşi ţara în faţa străinătăţii, de a nu ne mai recunoaşte România ca fiind a noastră, că vremea oamenilor cinstiţi, neimplicaţi în afaceri, vremea idealiştilor care ţin la naţiunea lor din principiu respingând snobismul copierii modelelor străine a trecut.

Poporul nostru, unul dintre popoarele cele mai „dresate” ale lumii gata oricând să cânte la semnul puterii, i se trage obedienţa încă din vremurile totalitarismului. El priveşte acum năuc şi nepăsător la tot ce se întâmplă pentru că i s-a inoculat mereu subliminal pe toate căile mass-media, zi de zi, minut de minut, conduita lui viitoare relativ la „puterea din umbră”. Spionii Securităţii ceauşiste reşapaţi şi stăpânii lor marionete politice ale capitalului mondial au devenit voievozi puşi de Noul Imperiu Austriac peste provincia România.

Acest scenariu mizerabil al voievozilor marii oligarhii mondiale care pasc România în nesimţire, se întâmplă pentru a doua oară în România postdecembristă după aşa zisa „tranziţie” şi aceea „privatizare” despre care românii au avut destul timp să-i afle adevăratul nume: furt oficializat prin lege. Pentru a doua oară s-a declanşat scenariul împrumutului FMI „pentru ţară” cu scopul bine ascuns de a sprijini băncile austriece care la rândul lor vor sprijini infrastructura militară americană şi-i vor asigura combustibilul necesar.

Ca voievod în Noul Imperiu Austriac şi lacheu american, Băsescu îşi face azi jocul în văzul lumii fără să-i pese barem o clipă de dreapta judecată a istoriei având acum totul la cheremul lui: justiţie, securitate, armată, parlament, presă.   

Scenariul securistului Băsescu (dosar 3990/1973)[1] devenit agent dublu şi supranumit „spionul şcolit de CIA la Anvers” a început cu Strategia de „asistenţă” a Grupului Băncii Mondiale pentru România, în perioada 2002-2004, prin care se crea în ţară un mediu macroeconomic subjugat marilor oligarhii mondiale şi cucerirea unor domenii cheie în politică prin subminarea din interior a FSN-ului devenit „un mamut comunist cu faţă umană” care începuse privatizările şi realizase planul iniţiat PSAL 1.

Ca să ajungă mai sus, Băsescu şi gaşca lui fu apoi implicată în „iniţierea procesului de privatizare şi a măsurilor necesare pentru un anumit număr de întreprinderi de stat rămase, convenirea unui plan şi a unui calendar de reducere a arieratelor în sectorul energetic, convenirea irevocabilă asupra metodei şi calendarului de privatizare a B.C.R. şi C.E.C., îmbunătăţirea cadrului legislativ de supraveghere din sectorul financiar, convenirea unui proces de elaborare a unei strategii anticorupţie şi aprobarea legislaţiei de asistenţă socială convenită"

Cu asemenea vorbe - ce ascund multe în spate - ajunse preşedinte-coordonator Băsescu  în Comitetul de coordonare a implementării  PSAL2 împreună cu Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei, Decebal Traian Remes, ministrul Finanţelor, Radu Berceanu, ministrul Industriei si Comerţului sub îndrumările „competente” ale bine-şcolitului Băncii Mondiale şi al FMI, Theodor Stolojan. 

Prin ei, Banca Mondială acţiona practic, analizând şi informaţiile esenţiale desfăşurării programului FMI, incluzând obiective şi termene pentru privatizarea societăţilor comerciale de stat şi a instituţiilor financiare. Adică avuţia României. Visul lui Băsescu de a deveni un nou Ceauşescu cu renume mondial, putea să depindă de acest program şi acordul cu Banca Mondială privitor la strategiile de privatizare a unor entităţi cum ar fi Alro, Alprom, Petrom, Rafo şi altele. Cheia succesului lui în ridicarea pe podiumul cel mai înalt din România, a depins de sprijinul lui necondiţionat pentru înfiinţarea dezvoltarea unui Nou Imperiu Austriac ce va stăpâni Europa Centrală şi de Sud-Est.

Cum a devenit Basescu voievod în această parte a lumii? Într-un articol de prezentare a cărţii „Puterea din umbră” a lui Ovidiu Ohanesian eu am extras adevărul în câteva idei esenţiale pe care le reiau mai jos:

- la sfârşitul anilor ’80, securiştii Isac Adrian, Marin Antonescu, Silvian Ionescu şi Traian Băsescu activau la Anvers. În anii aceia, Anvers era şi centrul mondial al comerţului cu diamante industriale. România era pe locul trei în lume privind producţia de diamante sintetice, exporta componente electronice în Japonia şi armament în Orientul Mijlociu;

- ajuns la putere şi sprijinit de capitalul mondial, Traian Băsescu a preluat fără sfială securiştii care au luptat împotriva structurilor euroatlantice, i-a promovat la conducerea SIE şi îi foloseşte în continuare. Grupul „Anvers” a fost extins cu  alţi ofiţeri DIE, printre care Silviu Predoiu, Vasile Sarcă, Marcel Alexandru, Nicolae Vintilescu, Grigore Istrate. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără complicitatea lui Valeriu Stoica, ajuns ministru de justiţie tocmai pentru a face posibilă acoperirea grupului „Anvers” prin invocarea „continuităţii în asigurarea securităţii ţării”.

- Băsescu l-a însărcinat cu organizarea “eliberării” ostaticilor din Irak pe Adrian Isac, el fiind direct responsabil şi pentru accederea la conducerea Direcţiei Generale de Securitate Internă a generalului Silviu Predoiu. Sub presiunea dezvăluirilor din presă, Traian Băsescu l-a trecut în planul doi;

- Vasile Sarcă va rămâne celebru mai degrabă pentru afacerea răpirii jurnaliştilor români, când serviciile secrete au regizat cu atât talent, fuga teroristului numărul 1 din România, Omar Hayssam deşi misiunea lui principală împreună cu Predoiu a fost ascunderea, ţinerea sub obroc a dosarului fierbinte căutat de ziarişti incomozi, stârniţi de fostul preşedinte Constantinescu pentru a dezgropa trecutul în Securitate al lui Băsescu;

- având vechi amici bine plasaţi în posturi cheie şi mai ales la arhive, lui Băsescu i-a fost uşor a-şi îngropa duşmanii politici şi el nu s-a dat în lături de la a şantaja pe foştii prieteni ai premierului Năstase, folosindu-se de ei pentru accederea la putere;

- odată ajuns la putere, Băsescu împreună cu autorităţile române care-i sunt complice, au realizat cea mai mare muşamalizare a unui dosar de terorism internaţional. Mohammad Munaf a fost adus în Ambasada României din Irak odată cu jurnaliştii români eliberaţi, apoi a fost predat de pe pământ românesc armatei americane;

- Preşedintele Traian Băsescu s-a folosit în mod clar de această afacere, în scopuri electorale şi pentru creşterea popularităţii. De aceea ascunde în continuare adevărul şi pe ceilalţi vinovaţi, fiind oficialul care a clasificat actele cu adevărul răpirii pentru 50 de ani. Este omul care a negat faptul că ofiţerii SIE l-au predat sub ochii noştri pe Mohamad Munaf, martorul cheie în proces, americanilor.

 

Cei care au o logică suficient de profundă, îşi dau seama că la baza tuturor lucrurilor ce ni se întâmplă în România stau două strategii: interesele americanilor în Orientul Mijlociu şi interesele capitalului mondial pentru ca România să devină provincie a Noului Imperiu Austriac.

Cancelarul Austriei, Wolfgang Schüssel, ne-a explicat destul de clar ce ţara sa s-a poziţionat atât de avantajos în spaţiul central şi est-european: „Pur şi simplu pentru că am identificat foarte de timpuriu importanţa strategică a regiunii dunărene. Anul trecut l-am celebrat pe marele umanist Humboldt, de acum 200 de ani, şi este foarte interesant dacă ne uitam la marele atlas al lumii. Europa este împărţită acolo în mari regiuni, care nu au nimic de-a face cu regiunile geografice, iar una dintre cele mai mari este regiunea dunăreană. A fost dintotdeauna visul meu, ca aceasta mare regiune – Bavaria, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania si Bulgaria – sa se dezvolte într-o regiune economica şi politică, iar acest lucru începe sa se adeverească. Am privit întotdeauna ca fiind o investiţie în viitorul nostru”. Ca să fie şi mai concret, cancelarul aminteşte şi de vremurile excelente când totul se decidea în această parte a lumii „de la Vieana”. Ne-o spune pe şleau: „România este o ţară-cheie, are acces la Marea Neagra, este o tară dunăreană şi ne simţim foarte apropiaţi de ea, şi, din punct de vedere istoric, avem legături excelente”.

 Simţirea aceasta „foarte apropiată de noi” se realizează cu ajutorul voievozilor provinciei România. Nu fu voievod Solo retras în Alpii austrieci şi înlocuit la stăpânirea României cu voievod Băsescu având mai mari şanse de reuşită la câştigarea preşedinţiei României? Iar după ce câştigă nu fu Marele Băse reparat fizic prin spitalele Vienei?

Noul Imperiu Austriac le spunea clar voievozilor valahi în toamna anului 2007: ne daţi BCR şi petrolul românesc şi vă ratificăm Tratatul de Aderare la UE. Dacă nu, nu! După preluarea BCR de către Erste Bank, începerea procedurilor de ratificare a fost votată în cvasiunanimitate, cu doar două voturi împotrivă. Imediat după ce Erste Bank a preluat BCR printr-o tranzacţie de 3,75 miliarde de euro, investitorii austrieci din România jubilau. Austriecii cuceriseră din nou România şi amploarea investiţiilor lor nu se îndrepta doar despre bănci, ci şi spre asigurări, petrol, bere sau construcţii. Austria decise să ratifice Tratatul înainte de Raportul Comisiei Europene, deşi iniţial anunţase că va aştepta recomandările executivului de la Bruxelles.

După BCR, este achiziţionată de către OMV Aktiengesellschaft compania petrolieră naţională Petrom cu clauze dintre cele defavorabile pentru stat. Tenebrosul contract de privatizare a pus Austria în poziţia de lider al pieţei de produse petroliere din România. OMV a vrut toate resursele Petrom de la puţul de extracţie şi până la pompa de distribuţie a produsului finit şi i s-au dat ca niciunde în lumea asta. Nici o ţară nu a vândut o companie similară unui investitor strategic, punând la pachet şi procesarea, şi distribuţia şi exploatarea, pierzând astfel controlul total asupra unor resurse importante de energie ale României. Înainte de privatizare, Petrom era compania care avea cea mai mare contribuţie la bugetul statului. Acum austriecii OMV sunt singurii care extrag ţiţei din subsolul nostru şi deşi statul roman, deţine încă o participaţie importantă la Petrom, poate să-şi ia gândul de la dividende sau impozit pe profit.

Voievozii provinciei România din Noul Imperiu Austriac au dus înaltei împărăţii de la Viena plocon „averea“ companiei romaneşti Petrom: rezerve de un miliard de tone de ţiţei. OMV deveni peste noapte cu ajutorul trădătorilor de ţară cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est. El are acum lanţuri de benzinării nu numai în România ci şi în Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Serbia-Muntenegru si Slovacia. Trăiască Noul Imperiu Austriac, voievozii lui de Valahia, Năstase, Boc, Băsescu, castelanii de Bucureşti, Stolojan, Berceanu, Pogea precum şi alte progenituri. Trăiască Noua Securitate care ucise la Viena pe fratele lui Ceauşescu pentru a nu se afla de acest plan diabolic de refacere a imperiului austriac!

Să aruncăm o privire la ce a făcut Noul Imperiu Austriac în România.

Raiffeisen era prezentă în România încă din 1994, dar preluarea de către Raiffeisen Bank, în 2001, a Bancii Agricole i-a întărit poziţia.

In sectorul asigurărilor, grupul Wiener Stadtische a cumpărat Omniasig, iar Unita a cumpărat Astra Asigurări. In sectorul bancar, gigantul HVB a achiziţionat Banca Tiriac. Investiţiile greenfield făcute de companiile austriece din sectorul materialelor de construcţii aduseră firmele Wienerberger, Bramac, Baumit, Henkel în România. Firmele Egger si Schweighofer sunt implicate în fabrici de prelucrare a lemnului in nord-estul Romaniei punând la bătaie o jumătate de miliard de euro.

Sebeşul s-a transformat aproape într-un „oras austriac“. Grupul austriac Kronospan un lider mondial în producţia de plăci din lemn, a cumpărat două fabrici construite de compania italiana Frati. Fabrica MDF care produce fibre de densitate medie şi o fabrică acoperind circa 80% din producţia autohtonă de PAL - plăci din aşchii de lemn -  fiind şi singura capacitate de producţie din România de PAL melaminat. In 2003, o altă firmă austriacă, Holzindustrie Schweighofer, a ales Sebeşul pentru construcţia unei fabrici de cherestea destinată construcţiilor. Gerald Schweighofer - proprietarul companiei - a declarat că vrea să investească 20 de milioane de euro şi in achiziţionarea de păduri pe teritoriul României.

Retailerul austriac de mobilă, kika în pofida crizei economice actuale îşi menţine strategia de expansiune în România achiziţionând terenuri în Constanta, Timisoara şi Oradea pentru centre comerciale.

Si în piaţa românească a investiţiilor imobiliare companiile austriece domină clar. Immofinanz, este cel mai mare fond de investiţii imobiliar din Austria, Europolis, fiind finanţat de banca austriacă Investkredit si de BERD. Compania CA Immo - divizie a grupului HVB Bank Austria - sunt pionerii investiţiilor în imobilele din Bucureşti. Immorent, care aparţine Erste Bank, si Meinl European Land Limited a găsit şi ea vaci bune de muls în Valahia.

Agrana România, filiala firmei austriece Agrana, este acum cel mai mare jucător de pe piaţa zaharului din ţara noastră. Compania şi-a băgat nasul  şi pe piaţa amidonului si a glucozei (35%). Intrată şi în industria procesării fructelor, austriecii deţin două fabrici funcţionale de zahăr, la Roman şi la Buzău. Mai deţin o fabrică de dulciuri  - Romana Prod în Roman, una de amidon şi glucoza, AGFD Ţăndărei, o fabrică de prelucrare a fructelor, Carabost Carei, cinci centre de distribuţie la Ţăndărei, Cluj, Timişoara, Craiova si Bucureşti unde deţine şi un holding.

Brau Union este cel mai mare producator de bere austriac din Romania cu cinci unitati de productie, la Miercurea Ciuc, Hateg, Constanta, Craiova si Bucuresti. Grupul olandez Heineken, prin Brau Union Romania acopera aproape toate segmentele pietei: Heineken, Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Brau si Bucegi.

Piaţa condimentelor este reprezentată la noi prin Kotanyi Condimente, cel mai mare producător de condimente din Austria, iniţiatorul amestecurilor de condimente, numite mix-uri, fiind Johann Kotanyi GmbH.

Concernul Billa, parte a concernului Rewe, a deschis gustul românilor pentru cumpărăturile în supermarket fiind prezentă pe piaţa de retail din Romania din 1999, planurile de expansiune vizând deschiderea a peste 100 de magazine în toată ţara.

Austriecii au investit în Omnilogic şi firma a fost profitabilă încă din primul an. În 2004, acţionarul majoritar de la Omnilogic a preluat peste 50% din furnizorul de servicii Datanet - la rândul sau joint-venture româno-austriac.

Porsche Holding au intrat pe piaţa românească în decembrie 1997 ca să vândă maşini nemţeşti de la concernul german VW-Audi, sub umbrela acestora intrând şi spaniolii de la Seat, cehii de la Skoda sau italienii de la Lamborghini.

 

Si dac-ar fi numai acestea! Stai să te gândeşti: cum dracu de se descurcă aşa de bine austriecii? Păi simplu, se bazează pe prostia voievozilor de la Bucureşti care au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard. Bunăoară austriecii de la Petrom.  Ei vor construi viitorul sediu central al companiei - Petrom City – la Străuleşti pe un teren deţinut de fostul Petrom românesc în nordul Bucureştiului. Se laudă că centrul va găzdui toţi angajaţii Petrom de la birourile din Bucureşti şi din împrejurimi şi vor da pe Complexul imobiliar, 70 milioane euro. Care-i realitatea? Locul fostului depozit Petrom de carbură şi locul impregnat de petrol scurs din rezervorul aflat în zona aceea a fost curăţat. Din douăzeci de hectare, unsprezece au fost vândute Raiffeisen Evolution project development GmbH care a câştigat licitaţia pentru 90 milioane de euro. Aţi văzut şmecheria? Petrom City se va construi deci gratis pe un teren de nouă hectare iar pe deasupra le mai rămân austriecilor şi un mezelic de vreo 20 de milioane de euro!

Multe exemple s-ar mai putea da! Beneficiind din plin de ajutorul guvernului voievodului Băse, trei cetăţeni austrieci GERALD SCHWEIGHOFER, OMAR MITTERMULLER şi BRUNO RUHDORFER sub acoperirea firmei SC HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL din Sebeş, aparţinând grupului SPB INDUSTRIEHOLDING GmbH din Viena, au ajuns să deţină astăzi, în total, circa 7.000 ha de pădure în judeţele Bistriţa-Năsăud, Harghita, Hunedoara, Prahova, Suceava şi Vâlcea, bugetul RNP "Romsilva" fiind prejudiciat chiar în anul acesta de criză, cu sume de peste 60 milioane de lei noi.

Iată cum Austria, ţară cu o populaţie de doar 8,3 milioane de locuitori, a ajuns să aibă un Produs Intern Brut (PIB) de 273 miliarde euro şi un PIB pe cap de locuitor de 30.200 de euro şi o speranţă de viaţă de 77,1 ani la bărbaţi şi 82,7 ani la femei.

 

Dimensiunile expansiunii Noului Imperiu Austriac are însă dezavantajele ei pe timp de criză. Statele Europei Centrale şi de Est datorează băncilor austriece 290 miliarde dolari. Potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale, aceasta este o expunere de mare risc, mai mare decât al Italiei, Germaniei şi Franţei, o expunere aproape echivalentă cu împrumuturile acordate de Spania Americii Latine.

Daca turbulenţele recente din Europa centrală devin o criză de amploare şi milioanele de clienţi est-europeni intră în incapacitate de plată, Austria cu expunerea ei mai mare decât propriul PIB va avea probleme mai mari decât orice altă tară occidentală.

Ei, acum este clar de ce voievodul Băsescu şi guvernul lui marionetă s-au dat de ceasul morţii să împrumute România la FMI? Uitaţi-vă zilnic la discursurile lui Băsescu, Stolojan, Boc, Pogea, Croitoru din această campanie electorală, uitaţi-vă cum cântă la fiecare apariţie publică despre împrumutul FMI. Sperie lumea cu şomajul, neplata salariilor şi pensiilor dar adevărul ăsta este: dacă România nu pompează bani în băncile şi firmele austriece, dezastrul austriac se va produce anul viitor. Băsescu, Stolojan, Berceanu vor simţi - ca pe vremea turcilor - pe umăr mâna ambasadorului Austriei sau a însuşi marelui Obama şi decizia fatală: „Mazil bre!”

Dacă vă e milă de voievozii Noului Imperiu Austriac şi tânjiţi după „investiţiile” de miliarde ale austriecilor, votaţi Băsescu.

Dacă nu, v-aţi gândit bine: tăuraşii actuali ai marii oligarhii mondiale păscură şi băură România destul!

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu, octombrie 2009,

 în timpul campaniei electorale.

---

[1] A fost racolat de securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se dosarul 3990/09.11.1993. Încetează misiunea ca elev, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976 intrând de-a lungul anilor in tot felul de combinaţii ale serviciilor secrete din tară şi din străinătate. Creată ca rezultat al informaţiilor conform cărora unii securişti români au legături cu KGB, Securitatea proprie creată de Ceauşescu, UM 0920/A devenită ulterior UM 0110, prin departamentul anti-KGB, propune prin doc. 43766, arestarea lui Băsescu, pupilul agentului sovietic/rus (sovietic sub KGB, rus sub FSB, continuatorul  KGB) amiralul Gh. Angelescu. Pe lângă amiral, (urmărit de UM 0110, biroul Constanţa) mai erau urmăriţi, Traian Băsescu, Gh. Marin, Silviu Predoiu un grup român KGB-ist aparte faţă de grupul „Corbii” format din Iliescu-Militaru-Vasile Ionel sau alţi urmăriţi individual: Adrian Isac (urmărit de UM 0195 ), Gh. Fulga (urmărit de UM 0110, b. Brasov ), Mihai Caraman (urmărit de UM 0195 ) şi Petre Roman (urmărit de UM 0544 - DIE). Iată în ce cloacă se scălda Băsescu!   Bineînţeles că şi securitatea proprie a lui Ceauşescu fiind infiltrată, se propune lăsarea liberă a lui Băsescu sub pretextul „de a-l urmări şi a prinde toată reţeaua KGB-iştilor”. Activitatea securistă a lui Băsescu a continuat deci nestingherită. Astfel,  Băsescu trecuse prin 1984 în reţeaua Centrului de Informaţii  Externe, din DSS unde lucra cu ofiţerul Silvian Popescu, din cadrul Direcţiei I. În 1987 este numit şef al Agenţiei Economice NAVROM din Anvers, Belgia. In vara anului 1988, a fost retras temporar pentru a participa la un instructaj la Şcoala de ofiţeri MI de la Băneasa. In 22 decembrie 1989, ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu, s-a infiltrat printre revoluţionarii din faţa CC, a intrat în anturajul lui Dan Iosif şi, ulterior, al lui Gelu Voican Voiculescu, în ianuarie 1990 fiind numit Secretar Executiv al FSN. Accesul securistului Băsescu şi a „prietenilor” spre scara cocoţării printre fruntaşii clasei politice româneşti era deschis. Doc. ED737, Traian Băsescu agent sovietic la Anvers, a rămas arhivă. CNSAS a solicitat Serviciului Român de Informaţii, Dosarul Fond Reţea privind pe Băsescu Traian. Generalul Sorin-Marius Brăteanu din unitatea deţinătoare a arhivelor Securităţii, l-a convocat pe Gh. Onişoru la un „drink”dându-i spre studiu dosarul lui Băsescu. După care, de comun acord, au încheiat şi semnat actul de clasificare a dosarului ca fiind de interes pentru securitatea naţională. Generalul trimite la CNSAS: ”Traian Băsescu nu este cunoscut în evidenţele S.R.I.” Acoliţii securişti băsescieni, fluturând hârtia pentru opinia publică îşi pot promova mai departe şeful. Nu a mai contat faptul că,  în 1990, la percheziţia seifului şefului Centrului de Informaţii Externe s-a găsit o adresă a ministrului Apărării Naţionale, în care se cerea dosarul „maiorului (rez) Băsescu Traian”, ca urmare a încetării misiunii pentru care a fost … detaşat. Traian Băsescu, infiltrat la vârfurile clasei politice, sprijinit continuu prin servicii ale Serviciilor ca să ajungă preşedinte, este deja un pion important în reţelele criminalităţii transnaţionale cu posibilitatea să-şi pregătescă succesorul în care se va încarna.