BĂTĂLIA DECENIULUI:
Interesele nemţilor de la OMV se întretaie cu interesele românului Patriciu în Balcani
RĂZBOIUL MARILOR OLIGARHII
Cine crede că în lume oligarhii vor dispărea, spre bucuria „maselor populare”, habar n-are că in lume peste 90 la sută din avuţia mondială se află în mâna unor mari oligarhi, iar din aceştia, peste 90% sunt americani.
A crede că această imensă putere va fi zdruncinată de un Bin Laden, un Nazarbaev sau un minuscul Băsescu n-are minte nici cât un greiere! Nici măcar băţosul Putin nu mai e în stare să mişte măcar un chibrit în lanţul acestei puteri!
De aceea, nu pot să-mi propun eu, un microscopic virus pierdut prin teritoriul imens al oligarhilor la scară planetară, să cercetez fenomenul. O armată de savanţi fac acest demers demult! Şi culmea, n-au ajuns încă la o concluzie!
Dar un mic război balcanic al unor oligarhi locali, se poate cerceta. Ba chiar am putea trage şi nişte concluzii. Care să ne lumineze capul, spunându-ne ce se va întâmpla cu noi.
Adunând pe parcursul anilor o serie de documente legate de fenomenul luptelor de interese economice, vizând sectoare vitale ale României, mi-am dat imediat seama că marele război politic actual declanşat în ţara noastră, cuprinzând mai nou şi diaspora din cauza reţelei Internet, nu poate fi legat decât de războiul balcanic al marilor oligarhi.
Vă voi pune la dispoziţie informaţii care vă vor face să priviţi în altă perspectivă lumea politică românească. O să vedeţi că ea nu este absolut deloc legată de viaţa dvs., că opţiunea dvs. politică nu contează în acest război iar cine crede că va separa vreodată interesele politice de cele economice e un om care trăieşte pe altă planetă. E un om singur cu himerele lui şi în veşnic război cu himerele altuia! Iar toată mascarada politică a ziarelor şi televiziunilor de astăzi nu e decât o muzică plăcută la urechile marilor oligarhi.
Dacă vrem să înţelegem fenomenul, trebuie să plecăm neapărat de la coloşii americani ai puterii mondiale, v-am atenţionat de la bun început. Pentru că avuţia lumii acolo s-a strâns! Iar marele guru al oligarhilor cine să fie altul decât Fondul Monetar Internaţional, FMI-ul care a cutremurat România tranziţiei postdecembriste? Da, FMI-ul care timp de mai bine de un deceniu cutremură clasa politică românească în scopul de a tunde, rade şi freza România după pofta inimii marilor oligarhi mondiali.
După 89, poporul român privi năucit cum pierde totul! De la Romtelecomul pus în braţele grecilor până la Siderurgica Galaţi pusă in braţele prietenilor oligarhi ai lui Toni Blair! Şi asta, cu mânuţa nevinovată a lui Adrian Năstase vârful politic de lance al baronilor PSD.
Să se fi săturat Năstase de ciopârţirea economiei româneşti încăpută pe mâni străine? Sau baronii PSD trebuiau lăsaţi să sugă la economia Românească! In fond de ce n-ar suge la vaca economică românească viţeii PSD şi nu tăuraşii americani?
Adevărul este că în data de 20 martie 2001, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional care criticau lipsa unui program de guvernare viabil, primiră din partea lui Adrian Năstase, un puternic şut în fund. Cităm: "Nu avem nevoie, în realitate, de un acord cu F.M.I. România a depăşit această dificultate şi rezervele Băncii Naţionale sunt suficiente pentru a asigura funcţionarea bugetului".
Abia acum oligarhii americani se treziră! PSD-ul trebuia distrus pe o campanie de denigrare a mini-oligarhilor numiţi baroni români iar Stolojan şcolit pe timpul activităţii sale la Banca Mondială, trebuia reactivat pentru aducerea lucrurilor pe făgaş normal. Deoarece Programul pentru ajustarea sectorului privat PSAL – 2 fusese din start compromis. Degeaba plantaseră ei în 27 aprilie 2000, în fruntea acestui program pe Traian Băsescu dacă nu era în stare să-şi ducă misiunea la capăt!
Strategia de „asistenţă” a Grupului Băncii Mondiale pentru România era clară şi americanii o spuneau pe şleau: "Scenariul de asistenţă maximă, 995 milioane dolari, în perioada 2002-2004, va fi determinat de progresul României în crearea unui mediu macroeconomic ce va duce la inflaţie scăzută şi la un ritm de creştere economică susţinut, precum şi într-o serie de domenii cheie în politică; încheierea privatizărilor şi realizarea planului iniţiat prin PSAL 1, iniţierea procesului de privatizare şi a măsurilor necesare pentru un anumit număr de întreprinderi de stat rămase, convenirea unui plan şi a unui calendar de reducere a arieratelor în sectorul energetic, convenirea irevocabilă asupra metodei şi calendarului de privatizare a B.C.R. şi C.E.C., îmbunătăţirea cadrului legislativ de supraveghere din sectorul financiar, convenirea unui proces de elaborare a unei strategii anticorupţie şi aprobarea legislaţiei de asistenţă socială convenită"
Ce nu înţelesese preşedintele-coordonator Băsescu şi echipa sa constituită în Comitetul de coordonare a implementării PSAL2 din care mai făceau parte şi Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei, Decebal Traian Remes, ministrul Finanţelor Radu Berceanu, ministrul Industriei si Comerţului?
Nu înţelesese un lucru esenţial. Banca Mondială pe lângă faptul ca acţiona practic, mai analiza şi informaţiile esenţiale desfăşurării programului FMI. Banca sprijinea ceva concret şi de mare preţ: programul de privatizare al Guvernului României prin intermediul programului PSAL 2, incluzând obiective si termene pentru privatizarea societăţilor comerciale de stat şi a instituţiilor financiare. Adică avuţia României.
Marinarul Băsescu care dormea în voie la cârmă, s-a trezit abia atunci când Banca Mondială identifica pachete de societăţi din cadrul cărora un număr minim de societăţi era selectat pentru privatizarea caz cu caz si pentru restructurare. Dar cea mai mare mană cerească pentru Băsescu a fost atunci când Banca Mondială identificase întreprinderi concrete, cum ar fi Alro, Alprom si Petrom. Cheia succesului lui în ridicarea pe podiumul cel mai înalt din România, visul oricărui român de a deveni un nou Ceauşescu cu renume mondial, putea să depindă de acest program şi acordul cu Banca Mondială privitor la strategiile de privatizare a acestor entităţi. România putea fi sfârtecată în linişte! Presa vândută deja ameţea poporul vorbind de adoptarea ulterioara a unui proces de licitaţie „clar, deschis si transparent”, folosind serviciile „consultanţilor de investiţii calificaţi”, intr-o „manieră consecventă cu politica Bancii Mondiale!”
Timpul trecu şi vremea când viţeluşii româneşti ai lui Năstase trebuiau înţărcaţi de la suptul economiei româneşti se apropia de sfârşit. Se pregăteau la supt tăuraşii Băncii Mondiale prin tripletul Basescu-Stolojan-Stoica.
Dar de unde apare în această ecuaţie şi hoţomanul de Stoica? Răspunsul e mintea găinii! Pentru Băsescu fusese simplu să-i fure scaunul şi partidul PD lui Petre Roman. Dar Stolojan, mai nepriceput, fu nevoit să-i promită o ţâţă de supt şi lui Stoica, acesta păstorind PNL-ul.
Aşadar, cu Stolojan în fruntea PNL şi Băsescu în fruntea PD naşterea Alianţei DA nu crea probleme. Problema venea din altă parte: taciturnul Stolojan propus preşedinte al României, nu prea avea mari şanse în faţa voiosului şi guralivului Năstase. Băsescu gândi că ar avea mai multe şanse el. Iar dacă Alro i-ar reveni lui Stolojan adăugând promisiunea fotoliului de prim ministru, ba având pe lângă toate astea şi sprijinul masiv al nemţilor de la OMV, Palatul Cotroceni ar fi fost ca şi cucerit!
Rocada fu simplă. Basescu fu nevoit să-i scape câteva lacrimi impresionante iar Stolojan, chipurile bonav, îşi petrecu cele mai frumoase zile ale vieţii sale in cabanele OMV din Alpii Bavarezi creând viitoare scenarii.
Lui Băsescu, răsplata-i fu cam chinuită, era cât pe-aici ca Năstase „să-l ia la mustaţă” dar până la urmă tot ajunse la „trăit bine” în Palatul Cotroceni. Dar nu şi pentru Slolojan ajuns „consilier”, mai mare râsul!
Ehei, dar viaţa bate întotdeauna filmul! Scenariul „demisiei” lui Tăriceanu nu ţinu! Stolojan trebuia să mai aştepte.
De ce renunţase Tăriceanu la sfaturile de demisie venite pe linia şi cu startul Cotroceni?
Pentru că pentru Tăriceanu, veniseră de la Bruxelles veşti proaste: nemţii de la OMV puseseră gând rău României şi colaborau cu americanii!
Concernul OMV, cu o cifra de afaceri de peste 5,2 miliarde USD si cu un număr de 6300 de angajaţi desfăşurându-şi activitatea in domeniul energiei, a produselor chimice si petrochimice, datorită avantajelor poziţionării sale, nici nu-şi putea propune altceva pentru planurile sale decât expansiunea pe piaţa tarilor central si est europene.
OMV deţine 80% din piaţa austriacă în domeniul vânzării de carburanţi si lubrifianţi prin staţii de benzina şi asigura pana la 90% din cererea de gaze naturale de pe piaţa austriaca. Compania joaca un rol important in transportul internaţional de gaze si aproape o treime din exportul rusesc de gaze naturale in Occident este direcţionată via Baumgarten. Reţeaua sa de oleducte are o lungime totală de 2000 km. Aici interese ruseşti nu în România!
De compania OMV sunt bine legaţi şi germanii, OMV având două rafinării: rafinăria Schwechat, care este una dintre cele mai mari din Europa si rafinăria Burghausen, Bavaria. OMV mai deţine o poziţie importanta si in domeniul chimiei si al maselor plastice, prin Agrolinz Melamin GmbH. Prin grupul Polyfelt, OMV este lider mondial şi in producerea geotextilelor.
E de mirare atunci ca OMV poate să azvârle cu ochii închişi în Romania 160 milioane USD? E de mirare că susţinând campania prezidenţială a lui Băsescu e musai să-i ceară poliţa de plătit? Băsescu, cu ajutorul locotenenţilor apropiaţi, trebuie să favorizeze musai intrarea OMV în piaţa românească pentru a deţine la început, cel puţin o cotă de 10% din piaţă.
Tăriceanu simţea că războiul de apărare a ţării contra invadării economice a nemţilor din teritoriile Marii Germanii era iminent.
Duşmanul lui şi al ţării devenea Băsescu precum şi locotenenţii săi apropiaţi, Stolojan şi Stoica care trebuiau eliminaţi din PNL. Mai ales că începuseră o campanie de distrugere a propriului partid, scenariul debarcării lui Tăriceanu eşuând.
Tăriceanu ducea un război inegal, având de partea sa doar pe Patriciu şi membrii fideli ai propriului partid.
Multă lume vorbeşte de Patriciu ca un duşman de moarte al românilor. De ce? Deoarece din ce-i 150 milioane USD puşi la bătaie de OMV pentru a cuceri România, mulţi ajung în presa!
Dar cine este în fond acest Patriciu?
Cu atâtea ziare e greu să discerni adevărul dar eu ca un cercetător independent, dintr-un colţ cuminte de ţară, am să-l extrag!
Patriciu este omul care a depus prima cerere din România pentru înfiinţarea unei afaceri private. A continuat prin a investi în imobiliare şi ziare. De asemenea, a devenit un important personaj politic, ajutând la înfiinţarea Partidului Liberal din România şi a câştigat un loc în Parlament.
Patriciu a avut şi puţin noroc. În urmă cu zece ani, americanii Colin Hart şi Phil Stephenson au văzut în România o interesantă ocazie de afaceri. Stephenson, acum în vârstă de 41 de ani, este fiul unui inginer petrolist din Houston şi licenţiat în Drept al Universităţii din Harvard. Hart este fiul agentului CIA Howard Hart, care a ajutat în mod direct la eforturile mascate ale Statelor Unite împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan în anii '80. Stepheson şi Hart s-au asociat cu Patriciu, care câştigase deja primul său milion de dolari din afaceri imobiliare şi ţintea o lovitură mai mare.
Cei trei au făcut rost de 20 milioane de dolari de la investitori privaţi, inclusiv de la Banca Mondială şi de la guvernul Germaniei. Au cumpărat trei companii, printre care şi Rompetrol un colos deja mort şi fără vreun plan de afaceri.
Grupul lui Patriciu a plătit, în 1998, 2,1 milioane de dolari pentru Rompetrol. Stephenson a cumpărat, în 2001, un pachet de 20% din acţiuni pe care le deţine încă iar Hart a negociat o plată de 10 milioane de dolari în contul părţii sale de investiţie când a părăsit compania în 2002.
Dl. Patriciu a reconstruit energic Rompetrol, reducând forţa de muncă şi renovând infrastructura şubredă. El îşi aduce aminte cum a refăcut singura staţie de carburanţi a companiei, împreună cu soţia sa. Tot el a creat pentru companie o siglă izbitoare, cu roşu şi galben, care s-a răspândit pe măsură ce cumpăra zeci de benzinării în toată ţara.
Apoi, în 2000, Rompetrol a cumpărat Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, printr-o privatizare. Rompetrol a negociat un preţ de 50,5 milioane de dolari, preluând totodată datorii de peste 600 milioane de dolari.
De unde atâţia bani? Aici e aici! Rompetrol a fost cumpărată ca o găină care nu făcea ouă. În dosarele ei, zăcea însă un ou de aur: un credit de 85 milioane de dolari - o chitanţă primită în 1992 de la compania petrolieră spaniolă Repsol YPV, în schimbul drepturilor de forare într-un câmp petrolier din Libia. Stephenson a mers la sediul Repsol din Madrid şi a revenit obţinând o decontare de 50 milioane de dolari, cu care a ajutat la cumpărarea rafinăriei.
Şi aşa se treziră oficialii României peste noapte, cu un Patriciu puternic având o campanie in plină expansiune! O imensă dorinţă îi cuprinse: Patriciu trebuia căutat la oul de aur! Când găina Rompetrol fusese vândută că nu făcea ouă, îşi frecaseră mânile bucuroşi! Acum că făcuse un ou de aur, musai ca Patriciu trebuie să dea lor oul de aur!
Se zicea şi se mai zice şi azi, că oul nu era nici al găinii, nu era nici al lui Patriciu. Era al Statului!
Pentru că de la Lenin citire, logica în comunism o ştie toată lumea:
- Întreprinderile nu sunt ale cuiva, nimeni nu le poate pretinde;
- Întreprinderile sunt ale Statului;
- Statul suntem noi, poporul;
- Întreprinderile sunt ale tale!
Astăzi toţi cei care vor ca să îndepărteze pe românul Patriciu de pe piaţa petrolieră a Europei, îl caută la oul de aur!
Ce contează că e român? Ce contează că a pus bazele unui imperiu românesc al petrolului în Mediterana? In loc să fim mândri, uite domnule avem şi noi nişte români care au ceva de spus în economia europeană, zicem: „Al dracu, s-a ajuns!”
Mai bine să vină nemţii de la OMV decât Patriciu!
Anul trecut, Rompetrol a raportat un profit de 164 milioane de dolari şi un venit de 2,4 miliarde de dolari, conform datelor companiei. În acest moment deţine 500 benzinării în 13 ţări, contribuie cu 3% la Produsul Intern Brut al României şi plăteşte 7% din totalul taxelor ţării.
Cât ani ne mai trebuie nouă românilor ca să treacă pentru ca să-i mulţumim acestui mare vizionar al afacerilor?
Francezii recunosc adevărul acestor spuse: ”Avant la seconde guerre mondiale, la Roumanie avait beaucoup investi en Europe occidentale. Air France, par exemple, a été fondé par un roumain en 1921. C’était d’ailleurs le plus gros investissement jamais réalisé ŕ l’étranger par notre pays. La récente acquisition de Dyneff est le second. Mais pour réaliser une pareille opération, nous avons dű attendre 85 ans !”
In România nu! Un grup de aventurieri puşi în slujba Băncii Mondiale, puşi în slujba FMI şi ai strategiei sale globale pentru menţinerea în top a oligarhiei americane lucrează!
De doi ani războiul contra României este dus de aceştia prin toate mijloacele şi metodele.
Au brodit şi un nou partid bazat pe diversiune.
Metoda infailibilă a lor este „Hoţul care strigă hoţul”!
Prin Internet diaspora este spălată pe creier. Mass-media mânjită luptă din plin împotriva României! Iar pe forumuri este aruncată toată această mizerie din ziarele plătite de duşmanii capitalului românesc!
Şi iată! In spontanul maselor ideea Marelui Licurici care ne va face „Să trăim bine” a prins, e omniprezentă!
O performanţă demnă de serviciile ruse! Care făcuseră din poporul român, în anii 90, o masă inconştientă votând pe duşmanii democraţiei în frunte cu Iliescu, cu peste 90%.
Acelaşi procent ne aşteaptă în viitor!
Peste încă 17 ani degeaba vom mai vorbi de actualii trădători ai ţării: Băsescu, Stolojan, Stoica.
Pentru că vor sta bine mersi printre noi, cu gărzi personale la scară, cum stă şi Iliescu astăzi!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru cine doreşte să-l preia în publicaţia proprie!
Nu va câştiga nici un ban!
Dacă vrea bani, să scrie cum scriu toţi, pentru OMV-Petrom!
În detrimentul României!
În România zarurile proBăsescu sunt aruncate!
E destul de probabil însă că această serie de articole va continua!
