N.N. Tomoniu: „Comentarii ca pământean“
Uite că ajunserăm şi la 7 miliarde! Când m-am născut eu în anul 1944, eram abia al 2.398.670.230-lea pământean şi bătălia pentru resurse începuse chiar dacă muriseră milioane de oameni în război. Chiar şi sub comunism, făceam parte din grupul de ţări care consuma dublu faţă de resursele utilizate de către restul lumii. Se estimează că, dacă populaţia actuală şi tendinţele de consum se menţin, prin 2030 vom avea nevoie de echivalentul a două Pământuri să ne întreţină, lumea se va înmulţi mai ales la oraşe iar până la jumătatea secolului, populaţia lumii urbane va avea aceeaşi dimensiune ca populaţia globala din anul 2004. Personal, eu am fost un pământean de bun simţ pe acest pământ: m-am unit cu soţia şi am făcut doi copii. Nici ca să crească populaţia planetei şi să nu mai avem ce mânca, nici să scadă lumea ca să ne ia dracu ca fiinţe pe acest pământ.
Cu toate astea, unele state au conducători cărora le plac grozav ca populaţia ţării lor să crească pentru a deveni mai puternici. Altele, au conducători puşi cu sprijinul cercurilor financiare mondiale, care i-au ajutat în campania electorală cu condiţia să asculte de strategiile lor de echilibru demografic global. Astfel, atât Hitler cât şi Stalin au fost sprijiniţi să se înarmeze şi să poarte război (vezi mai jos link-ul EndGame) pentru că se ajunsese la o criză mondială ca în vremurile de astăzi. Ei s-au achitat bine de sarcina de a mai diminua din gurile ce aveau nevoie de hrană tot mai multă. Au murit în război circa 60 de milioane de oameni inclusiv exterminările de evrei în lagărele hitleriste. Stalin care a supravieţuit războiului a fost mai ascultător, punând cu râvnă la dispoziţia mânuitorilor capitalului mondial ce-l ajutase în război, încă 115 milioane de morţi în gulagurile ruseşti, adică o populaţie echivalentă cu populaţia Franţei şi Spaniei luate la un loc. Insă, scandalul declanşat de evrei privind „Holocaustul” a făcut să treacă neobservată marea silinţă a lui Stalin în diminuarea populaţiei lumii, Stalin bătând orice record de căsăpire a fiinţei omeneşti de-a lungul istoriei sale.
Cum astăzi conducătorii de ţări nu se mai apucă război ca să nu intre ca vai de lume în istorie, cercurile financiare mondiale au găsit soluţia echilibrului de populaţie, primul pas fiind al creării Statelor Unite ale Europei şi al Statelor Unite ale Americii de Nord. Ce înseamnă asta? Că atât în interiorul uniunii europene cât şi în uniunea americană, unele state mai slabe vor fi înghiţite de cele mari prin distrugerea industriilor şi capitalurilor proprii, prin migraţiune, diminuarea asistenţei medicale şi sociale în paralel cu îndobitocirea naţiunilor prin învăţământul de stat, numai bine cât să-şi nu dea seama de această strategie. Cei tineri, vânjoşi şi sănătoşi, vor pleca la lucru în ţările bogate ale uniunilor, cei bolnavi vor muri acasă, pe drum către spital sau chiar în spital, celor bătrâni li se va diminua pensia pentru a se îmbolnăvi şi a muri mai repede. Se ţine seama prin acest genocid, ca până în 2050, să nu mai fie 2,3 persoane cu vârstă de muncă care îi sprijină pe pensionari în Europa, ci doi.
Aşa se face că după 20 de ani de capitalism, România care avea după Decretul lui Ceauşescu din anul 1966, o creştere demografică de circa două milioane de „decreţei”, ajunge în anul 2011 la o diminuare drastică a populaţiei, riscând pierderea identităţii către mijlocul secolului.
După cum se observă pe imagine, cu 106 persoane plecate sau moarte pe zi, Republica Moldova va dispărea iar ţările arabe pline de bani şi de petrol vor exploda demografic.
Pe lângă Republica Moldova, şi România se numără printre primele 10 ţări care vor dispărea dacă nu va creşte rata natalităţii. Potrivit clasamentului ONU, primele 10 ţări care vor dispărea sunt Macao, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria şi Macedonia. ONU publică în mod regulat aceste estimări, în raportul UN World Population Prospects. Cercetătorii au stabilit, pe baza ratei actuale de natalitate, data aproximativă a morţii ultimei femei din fiecare ţară, ceea ce semnalează sfârşitul ciclului de reproducere a populaţiei. Mai precis, chiar dacă vor mai rămâne femei în ţara respectivă ele ar fi de decor, copii lor n-ar mai putea face nimic din ceea ce face o ţară astăzi…
Din lipsa resurselor şi a diminuării ratei natalităţii, s-a realizat şi un calendar al dispariţiei probabile a omenirii! Astfel, Statele Unite, insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, insulele Antile şi Norvegia fiind ultimele care vor dispărea.
Se zice dispariţie probabilă pentru că cercetătorii afirmă că unele ţări în special din Africa, Orientul Mijlociu, cu excepţia Iranului, Asia Centrală şi Caucaz nu vor dispărea. Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipinele şi majoritatea ţărilor din America Latină, cu excepţia Braziliei şi Chile, nu sunt ameninţate cu dispariţia.
In toată această scenarită, eu zic că cercetătorii ONU şi cercurile financiare mondiale se bazează pe faptul că există în lume habotnici ca Băsescu, sprijinit de jurnalişti ca Turcescu, prin posturi TV ca B1, care fac apologia marelui salvator, la fel de salvator cum era Stalin la vremea lui. După discursul regelui făcut praf de o trupă B1 condusă de „lătrăul” Turcescu, (paternitatea acesui cuvânt îi aparţine chiar şefului lui: Băsescu) marele salvator al naţiei a simţit nevoia să recâştige terenul pierdut într-o emisiune maraton sub privirea mângâietoare a Rodicăi Culcer pentru laptele şi mierea ce ne-o dădea el, Băse Marinarul ajuns mare finanţist din corabia găurită numită România.
Concluzia e clară: când conducătorul unei ţări îşi bagă nasul în treburile economico-bancare ale unei ţări, e semn clar că a fost adus la putere de oculta mondială care trebuie servită la scadenţă.
În anul 2012, noua rampă de lansare a experimentelor începute în Grecia se va numi România. În etapa actuală experimentul grecesc s-a încheiat. Care a fost rolul lui? In viitorul război dintre arabi şi evrei, Grecia va juca pentru evrei rolul „spaţiului vital” după modelul lui Hitler şi va fi cucerită de aceştia. Ce rol îi va reveni Românei după experimentele lui Băsescu sub sintagma „modernizarea României?” În afară de faptul că vom primi prima lovitură atomică în praştiile lui Băse de la Devesel, asta-i întrebarea! Pentru că vă faceţi iluzii că scutul acela îl vor ţine românii altfel decât într-o dungă!
NICU N. TOMONIU, noiembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu