Din nou, cuvântul al autorului
Cartea de faţă era proiectată să fie tipărită în vara anului 2008 la editura regretatului Artur Silvestri, primul meu învăţător în tainele unei redacţii de literatură alternativă, „spărgând "nucleul dominant" ce impune teme, idei şi nume într-un canon restrictiv care - dincolo de aspectul simplificator - ucide prin omisiune, "etichetism" stupid şi întrerupere de continuitate acolo unde trebuie să existe echilibru şi fruct în evoluţiile noastre”.[1]
Din nefericire, prietenul meu Artur Silvestri care-şi termina lucrul zilnic trimiţându-mi pe web „Gând de noapte târzie”, plecă în acel an în lumea sfinţilor, de sărbătoarea Sf. Andrei, lăsându-mă singur la redacţia editurii online „Sămănătorul”. În privinţa cărţii mele, a rămas în urma sa doar citatul lui pentru coperta cărţii ce o pregăteam, folosindu-l în cartea ce a apărut online vara următoare.
În memoriam, las coperta aşa cum era atunci, actualizând doar anul şi însemnele editurii „Semănătorul Tismana”, o editură în plină ascensiune pe care Artur Silvestri se bucură să o vegheze şi acum de acolo, din lumea drepţilor, prin multe idei comune care ne-au legat pe web, în „Gândurile de nopţi târzii”.
Mulţumiri profesorului Constantin Giurgincă pentru volumul monografic omagial „PIRAMIDA CANTEMIRISTĂ”[2], dăruit mie in anul 2008, care a fost pentru mine o sursă documentară de nepreţuit, pentru ceea ce a însemnat învăţământul educativ într-un liceu militar, după 25 noiembrie 1949, când a fost întemeiat Liceul militar „Dimitrie Cantemir” în garnizoana Roman. Liceu ajungând în final în grădina lui Cantemir Vodă de la Breaza, pe locul unde Carol al II-lea înfiinţase „Străjeria” în anul 1934.
Dar anii glorioasei Armate Române din Regatul României se sfârşise odată cu plecarea forţată a M.S. Regele Mihai I de Hohenzollern din ţară. Principiile de apărare ale ţării se pliau acum pe apărarea valorilor „clasei şi ţărănimii muncitoare” iar deviza principală a Armatei Regale „Armata este scutul ţărei contra vrăjmaşului din afară şi a resvrătirilor din năuntru” părea desuetă şi fusese abandonată.
Armata Română după renunţarea României la monarhie, în ciuda schimbărilor de sistem social, şi-a făcut însă datoria ei şi îndeplinind ordinele date, a ajutat la reconstrucţia ţării după război.
Noua schimbare de sistem social în care armata s-a implicat în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a condus din păcate la dispariţia definitivă a tipului de armată populară bazată pe serviciul militar obligatoriu, în favoarea unei armate de mercenari plătiţi din banii fiecăruia dintre noi.
Nu ştim principiul ei călăuzitor dar se pare că ne-am întors la deviza lui Carol Î Întregitorul cu o modificare minoră dar importantă: „Armata este scutul ţării contra vrăjmaşului din afară şi mai ales cel dinlăuntru”.
Numai că, duşmanul dinăuntru nu devine pe zi ce trece clica îmbogăţiţilor cu multe vile şi maşini de lux, ci - conform politicienilor - poporul, care deşi primeşte „bombonele, mici şi bere”, una i se spune cum să voteze iar el, „alta fumează”!
Nicolae N. Tomoniu - 1974
Şcoala de ofiţeri rezervă în arma artilerie – Bacău, UM 01184
Azi, locotenent major (r) pentru un război care probabil că nu va mai fi niciodată declarat
. Iar obuzierele, sunt topite demult ca fier vechi.
AMINTIRI DIN ARMATĂ. IMAGINI
Bacău, UM 01184, anul 1974.
Şcoala militară de ofiţeri de rezervă. Plutonul I al bateriei I,
divizionul I artilerie, obuziere de 122 mm.
Elevul Nicu Tomoniu, jos, al doilea din dreapta
Un artilerist cu „pile”.
Elevii şcolii militare de ofiţeri de rezervă erau fie absolvenţi ai unei facultăţi cu profil ingineresc, fie profesori ai facultăţilor de profil real, matematică, fizică sau institute pedagogice cu profil matematică-fizică. Mai existau însă şi în armată mici excepţii, practicându-se sistemul PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii). Mai ales că repartizările se făceau „la ordin”.
In bateria I „aterizase” un singur elev care habar n-avea nici măcar să rezolve o ecuaţie simplă, darămite de un sistem complicat de ecuaţii prin care se făcea o triangulaţie sau o drumuire pe o hartă militară! Care hartă, nici vorbă să folosească coordonatele geografice cu grade minute şi secunde. Cercul n-avea 360 de grade ca la şcoala elementară ci 6000 de miimi, mai exact 60-00. Artileristul cu „pile”, director de cămin cultural în satul Deleni-Deal, mai bine şi-ar fi văzut de treabă decât să intre cu pile la artilerie! Pentru că a devenit rapid ţinta tuturor glumelor noastre. Până şi sergentul nostru Găină (nume predestinat, fiind molâu) cât era el de blajin, începuse să-i dea comenzi „pilosului”, nu la „stânga-mprejur” ci „Elev V.! 30-00 !” Până se gândea V. cum să se întoarcă, noi muream de râs. Asta n-ar fi fost nimic dacă aceiaşi comandă n-ar fi fost folosită şi când elevul avea boneta cu stema la spate. Şi ori îşi întorcea boneta în loc să facă „stânga-mprejur” ori invers! „- Măi, măi, măi! se văita sergentul, se vede că nici măcar nu eşti din Deleni ci din Deleni-Deal…”
Bateria I artilerie, sub comanda lt. maj. Mândrilă.
Elevul Nicu Tomoniu, lângă încărcătorul obuzierului, al doilea din dreapta, la dreapta mea, elev-serg. Găină Iosif
” Eşec „epigramistic”.
Prima mea creaţie literară pentru revista şcolii de ofiţeri a fost un eşec total. Comandantul divizionului de artilerie, col. Funar, în inspecţie prin sălile de studiu. Numai de studiu nu ne ocupam noi! Unii scriau acasă, alţii citeau romane, o parte jucau ţintar. „- Sunteţi poet, tovarăşe elev?” mi se adresă colonelul cu ochii la caietul meu. „- Permiteţi să raportez! Scriu o epigramă pentru revista şcolii!” mă fălii eu. „-S-auzim!”
„Creme, perii, ba chiar şi batiste fine/ Izmene, ciorapi şi bretele/ Nu găseşti în magazine/ Ci la noi, pe sub… saltele.”
Comandantul care privea clasa care se tăvălea de râs, tuşi cu subînţeles „- Îhi! Îhî!” şi când tăcerea se lăsă, zise: „- Cum se poate asta la noi tovarăăăăşe elev! Poate pe la infanterişti sau tanchişti! Ia s-o schimbi…”
Veni ziua când la club se organiză concurs pe unitate. Dar ce să vezi! A dracului, o măsea mi se umflase de „marmelada orei 10” şi aveam o falcă ca de cal la paradă. După trei paşi pe scenă, sala fu în delir fără să scot un grai. Începui să gânguresc dar terminai în forţă: … „La tanchişti pe sub saltele!” Trei pătrimi din sală se prăpădeau de râs iar o pătrime fluierau. Las’ că-i bine! gândii eu, cel puţin am de partea mea artileriştii, infanteriştii şi trupeţii. „- Vreţi una şi cu artileriştii? mă adresai eu tanchiştilor.” „ –Vreeeeem!”. I-auziţi:
„Având ieri o învoire/ Pe cuvântul meu vă spun/ A ieşit pe poartă… puşcă/ Când s-a-ntors, a venit… TUN!”
Aşa am câştigat eu la secţiunea „Epigrame”, locul I pe unitate.
În faţa lt. maj. Mândrilă, sergentul PIM. Elevul Nicu Tomoniu,
lângă încărcătorul obuzierului, primul din rândul de mijloc, la dreapta mea elevii Şipoş şi Tirenescu din Cugir.
În mijloc, având căciula pe scutul obuzierului, Mitică Ceauşescu de pe lângă Novaci.
Caricatura „PIM”.
Sergentul Pânzaru I. Mihai, „apocrif” PIM, ajunsese fără „pile” la artilerie, spunând hâtru, cum îi era obiceiul, că făcuse Facultatea de… Arte Plastice! Dar nimeni nu-şi bătea joc de el ca să îndrepte căciula la 30-00 fiind „om mare”: caricaturist la vestita revistă de satiră şi umor „Urzica”!
Fusese adus anume în unitate pentru ca să redacteze revista şcolii de ofiţeri. Nu alesese infanteria, aşa cum era regula cu profesorii de alte discipline decât matematica, pentru că infanteriştii stăteau mai mult pe dealuri. Pe când la artilerie, ardeam toată ziua gazul în amfiteatrul mini-poligonului trăgând cu „mini-tunul” în copacii şi casele miniatură ce le aveam în faţă. Aşteptai comanda de distrugere a „obiectivului” având pe băncile de la etajul amfiteatrului, harta „terenului”, rigla de calcul, caietul, creionul şi capul de matematician.
PIM însă „nu servea calcule”, el făcea totul în redacţie „doar cu un simplu creion”. Şi totuşi, era o piesă de artilerie grea! Câştigase din prima salvă de caricaturi concursul de la club. „- Maestre, îmi spunea, noi tragem cu creionul mai bine decât ceilalţi cu tunurile şi tancurile!”
Dar veni şi vremea examenelor. Pe deal, obuzierul aşezat în poziţie de tragere cu servanţi trupeţii. PIM ofiţer. Cu harta şi instrumentele de calcul în mână. Cu obiectiv de neutralizat în faţă. Se plimba pe lângă tun de vreo oră. „Ce faci artistule, să-ţi şoptim ceva?” „- Vacs! Pe maior l-aşteaptă nevasta să vină acasă peste 10 minute. Să aleagă: ori nevasta, ori eu!”
Nicu N. Tomoniu, Tismana
*
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revistă.
