Trecerea localităţii Tismana în rândul localităţilor urbane de rangul III
Articolul face parte din studiul documentar cu genericul „Oraşul Tismana şi satul Tismana: statutul lor de-a lungul istoriei”
Paragrafele §1.1, §1.2, §1.3, §1.4, §1.5 şi §1.7. se pot citi aici.
§1.6. Trecerea comunei Tismana la rangul de oraş
§1.6.1. Conjunctura istorică
Odată cu schimbarea de regim politic în România, ca urmare a revoluţiei din decembrie 1989, s-a simţit din nou necesitatea amenajării teritoriului naţional conform aspiraţiei revoluţionarilor de a racorda România la sistemul de valori vest-european şi la modelul lui de organizare teritorială. Cu toate acestea, abia când s-a pus efectiv problema racordării României în structurile euroatlantice am constatat că ţara era preponderent rurală iar acest lucru trebuia îndreptat. Astfel, prin LEGEA nr.351 din 6 iulie 2001, se trece la un nou Plan de amenajare a teritoriului naţional. Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi - ierarhizează localităţile urbane şi rurale pe ranguri, de la rangul 0, capitala României, municipiu de importanţă europeană şi rangul I, municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european şi până la rangul V. Rangurile II-V includeau, respectiv, municipii de importanţă interjudeţeană, oraşe, sate reşedinţă de comună, sate componente ale comunelor, municipiilor şi oraşelor. Trecerea localităţilor de la un rang la altul se făcea prin lege, la propunerea consiliilor locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate, cu respectarea principalilor indicatori cantitativi şi calitativi minimali prevăzuţi în anexele legii.
Dar evenimentele din viaţa societăţii care au avut loc după promulgarea legii, au trecut legea în plan secund. Până în anul 2003, doar comunele Băbeni-VL şi Ghimbav-BV au primit prin lege rangul de oraş. Legea ar fi trebuit dată mai demult pentru că se constata că aplicarea ei trena. România începuse drumul său către Uniunea Europeană la 1 februarie 1993, când a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană, document intrat în vigoare doi ani mai târziu. Oficial cererea de aderare la Uniune se făcuse în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European decidea deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte şase state. Oficial, negocierile fuseseră deschise la 15 februarie 2000 dar România ar fi dorit un calendar de aderare cât mai rapid.
§1.6.2. Precipitarea deciziilor politice
Presat de timp, Guvernul României prin Ministerul Administraţiei Publice trimite circulara Nr.5061.F. din 17.02.2003 la prefecturi şi la consiliile judeţene, prin care se cereau acţiuni concrete cu privire la măsurile de reformă preconizate în administraţia publică locală pentru trecerea unor comune la rang de oraş. Apropiindu-se alegerile din anul 2004 partidele politice au reconsiderat valoarea electorală a legii, în anul 2003 nu mai puţin de 13 comune fiind trecute, prin lege, la rang de oraş. La Tismana, din dorinţa de a se etala ca principal promotor al acţiunilor care vor duce în final la ridicarea comunei la rang de oraş, are loc o cursă contracronometru între autorităţile judeţene şi cele locale pentru întocmirea documentaţiei, în paralel cu înaintarea unui proiect de lege „pentru declararea ca oraş a comunei Tismana”, propus spre dezbatere în Parlamentul României de patru iniţiatori deputaţi PSD: Ioan Florescu, Scarlat Iriza, Gheorghe 
Finalul, declararea Tismanei oraş, a fost cel dorit dar e interesant de revăzut bâlbâielile factorilor responsabili care caracterizează întreaga clasă politică, prin populismul ei şi modul lor de acţiune. Astfel, unele aprobări au fost verbale şi apoi s-a întocmit documentul. Documentul elaborat nu fusese întocmit conform legii, satele Tismanei figurând pe poziţii aleatorii şi nu în ordine alfabetică. La circulara Ministerului Administraţiei Publice răspunsul este adresat unui minister cu titulatura „Ministerul Administraţiei şi Internelor” iar forma adresei la care se răspundea era „scrisoarea nr.509/1F/2003” şi nu răspuns la o circulară care era imperativă, nu informativă. Deşi legea pentru declararea ca oraşe a unor comune, printre care şi Tismana, fusese aprobată la Camera Deputaţilor în luna februarie iar la Senat în martie, deputaţii de Gorj amintiţi încă o mai ţineau pe-a lor cu iniţiativa legislativă, derularea procedurii desfăşurându-se de la 02.02.2004 până la 15.04.2004 când a fost respinsă definitiv de Senat. Fusese respinsă întrucât toată documentaţia fusese deja trimisă de către Prefectura Judeţului Gorj şi de Consiliul Judeţean Gorj în termen util iar proiectul de Lege prin care Tismana era ridicată la rang de oraş fusese deja adoptat de Senat la 08.03.2004 în calitate de Cameră decizională.
Detaliile documentelor întocmite fiind deci destul de contradictorii, chiar hazlii, le consemnăm în ordinea lor cronologică.
§1.6.3. Fişa oraşului propus spre declarare şi datele referendumului
Nu se punea problema eşecului referendumului. Cel mai puternic partid de opoziţie, PNL Tismana, se ralia propunerii având în vedere că preşedintele acestuia Tomoniu Nicolae, întocmise personal atât statutul comunei cât şi expunerea de motive privind trecerea la rang de oraş al localităţii. In aceste documente se avea în vedere că Tismana mai fusese în vremea domnitorilor basarabi oraş, reşedinţa banilor de Tismana pentru Banatul Severinului. Fusese şi cetate de apărare de-a lungul numeroaselor lupte ale marilor imperii (truc, austriac, polonez, rus) cât şi a luptelor interne. Fusese declarată Staţiune climaterică pe timpul regatului şi doar răzbunările deţinuţilor comunişti care munciseră forţat la amenajarea ei, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Emil Bodnăraş, o întorseseră din nou la rang de comună după naţionalizare. Cunoscându-se bine istoria localităţii niciun alt partid local de opoziţie nu s-a împotrivit proiectului, astfel că la referendum vocile „contra” aprobării lui au fost răzleţe. Populaţia era conştientă că Tismana avusese un rol important pentru ţară de-a lungul istoriei, era o localitate cu mare potenţial turistic, industrie meşteşugărească şi producătoare de energie hidroelectrică.
Referendumul se desfăşoară în cinci circumscripţii electorale după cum urmează:
| Total comună |
| REFERENDUMUL LOCAL pentru trecerea comunei Tismana la rang de oraş - 18 mai 2003 | ||||
|
| | TISMANA | POCRUIA | SOHODOL | CELEI | TOPESTI |
Înscrişi | 6121 | | 1939 | 919 | 1139 | 1248 | 876 |
Participanţi | 4050 | | 1345 | 541 | 693 | 856 | 615 |
Voturi DA | 3895 | | 1269 | 521 | 678 | 842 | 585 |
Voturi NU | 123 |
| 50 | 16 | 15 | 14 | 28 |
Voturi nule | 32 |
| 26 | 4 | 0 | 0 | 2 |
Consiliul Local Tismana dă, la rândul lui, în data de 30.05.2003 Hotărârea privind aprobarea „fişei oraşului Tismana propus pentru declarare”. Fişa conţinea documentele amintite apoi urmau detaliile. Alcătuirea: o localitate era componentă a oraşului şi anume 1. Tismana, iar satele ce aparţin oraşului erau 1. Pocruia, 2. Sohodol, 3. Celei, 4. Costeni, 5. Gornoviţa, 6. Topeşti, 7. Vîlcele, 8. Vînăta, 9. Izvarna şi 10. Racoţi. (O altă greşeală care a întârziat aprobarea: numărul de ordine al satelor trebuia să respecte ordinea alfabetică după numele lor). Indicatorii prevăzuţi de Legea 351/2001 şi gradul de îndeplinire a lor de către oraşul propus erau cei reali, cu excepţia unor capitole umflate privind dotarea locuinţelor cu baie şi WC interior, străzilor cu canalizare, staţiei de epurare, parcuri şi grădini publice, unii indicatori fiind de fapt ai localităţii Tismana şi nu şi ai satelor din ansamblul comunei.
Dar interesa scopul final, înaintarea grabnică a proiectului şi în acest sens a fost şi Avizul Direcţiei Teritoriale de Statistică care a trecut cu vederea raportarea unor indicatori. Astfel se raporta în fişă existenţi 5000 de locuitori iar când va fi oraş, vor fi 7839 de locuitori (sic!) ! Populaţia ocupată în activităţi neagricole 75% comuna / oraşul 75%. Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă 70% / 80%. Locuinţe cu baie şi WC interior 55% / 65%. Străzi modernizate 50% / 50%. Străzi cu reţele de distribuţie a apei 60% / 80%. Canalizare 50% respectiv 7, 8 km total. Hidranţi exteriori de stingere incendii 60%. Parcuri şi grădini publice 10 adică 10m/locuitor.(!?) De altfel, nimeni nu mai cerceta raportările statistice având în vedere că urma Expunerea de motive, cu genericul „Elementele şi nivelul de dotare ale comunei Tismana” unde se inseraseră din „Statutul comunei Tismana” nu mai puţin de 15 pagini care constituiau un real studiu monografic, fără nicio exagerare sau statistică falsă.
Comuna avea o suprafaţă de 60778,79 ha din care teren agricol 6635,52 ha iar neagricol de 21143,87 ha., avea 9839 de locuitori, cu sate vechi, atestate prin hrisoave de primii domnitori basarabi ai Ţării Româneşti. Populaţia ocupată reprezenta 4472 locuitori, în industrie lucrau 2808, persoane, în administraţia publică 30 de salariaţi, prestări de servicii şi comerţ 220 salariaţi, sănătate şi asistenţă socială 29 de salariaţi, finanţe şi bănci 20 de salariaţi, poştă şi telecomunicaţii 13 salariaţi, alimentaţie publică şi turism 40 salariaţi, sectorul ordine publică 3 salariaţi, învăţământ 120 salariaţi, restul reprezentând alte domenii de activitate. Structura socio-profesională a angajaţilor era formată din 750 persoane cu studii superioare, 2020 cu studii medii, 1434 preşcolari şi elevi.
Industria era mai degrabă la nivel de oraş: Şantierul ACH Tismana administra două hidrocentrale cu 60 de salariaţi, SC Hidroservice avea 155 de salariaţi, şase societăţi comerciale pentru exploatarea şi prelucrarea lemnului aveau 166 salariaţi, SC Tismana S.A. avea 98 salariaţi lucrând în construcţii, reţele de apă şi canalizare, prelucrarea lemnului (vezi imaginile) pe lângă alte trei societăţi private, în acelaşi domeniu, cu 15 angajaţi. Arta Casnică Tismana funcţiona cu 45 de angajaţi, SC Agromec avea 20 angajaţi, Staţia de captarea apei Isvarna, 27 angajaţi, Ocolul Silvic Tismana, 84 angajaţi, CONSUMCOOP, 47 angajaţi, Păstrăvăria Tismana, 9 angajaţi, patru brutării aveau 55 angajaţi, două service auto, 6 angajaţi, Staţia PECO cu trei angajaţi. Mai existau, ateliere de croitorie, mecanică, frizerie şi coafură pe lângă alte 102 societăţi comerciale tip SRL cu activităţi de comerţ, servicii şi alimentaţie publică, cu 289 de angajaţi.
Asistenţa medicală era asigurată de un Dispensar Uman tip P+2, cu 6 medici şi 8 asistenţi, un Centru de Sănătate cu 8 paturi deservit de 2 medici, 2 asistenţi, un îngrijitor, un laborator de analize medicale cu un asistent angajat, 2 cabinete stomatologice, un Dispensar Veterinar cu un medic şi 4 tehnicieni veterinari calificaţi. În sate erau patru puncte de însămânţări artificiale dar şi naturale, taurii, armăsarii şi vierii fiind autorizaţi. Pe lângă Farmacia Umană exista şi o Farmacie veterinară.
Activităţile culturale se desfăşurau prin şase cămine culturale, o bibliotecă publică în centru cu un număr de 10180 volume şi cinci biblioteci şcolare cu un total de 27446 volume. Aveau loc trei mari festivaluri la 25 martie, 15 august şi 30 noiembrie. În comună existau 17 lăcaşuri de cult, din care, Mânăstirea Tismana, atestată prin hrisov domnesc în secolul al XIV-lea, două schituri construite în anii 1714 şi 1715, trei biserici din sec. al XVIII-lea iar restul construite în ultimele două secole. Monumente ale eroilor erau construite în Tismana (centru), Gornoviţa (Nereaz) şi Topeşti (curtea bisericii).
Activitatea sportivă se desfăşura pe Stadionul Tismana, 10500 mp, unde activa şi echipa de fotbal „Energetica”. Consiliul Local Tismana proteja prin factorii responsabili 11 parcuri şi zone naturale şi două monumente ale naturii, Castanii de la Nereaz şi peştera Gura Plaiului. Turismul era promovat prin Reţeaua de turism rural ANTREC cu 17 pensiuni agroturistice, motelul Tismana Gară cu 60 de locuri, hotelul Tismana Nord cu 120 locuri, Vila Ursu cu 22 locuri şi Tabăra şcolară „Gura Plaiului” cu 22 locuri. Societatea civilă era reprezentată de Asociaţia crescătorilor de animale, Asociaţia de moşneni Sohodol, Asociaţia Sportivă Energetica, Asociaţia Elverom şi Fundaţia Tismana.
Prin toate acestea dar şi prin alte componente care fuseseră omise, precum şi prin detaliile indicatorilor fiecărui capitol care erau şi ei lăsaţi deoparte, se putea afirma că la vremea aceea comuna Tismana se prezenta ca un mic orăşel iar cererea de trecere a comunei la rang de oraş era îndreptăţită. La fişa oraşului Tismana propus spre declarare se adăuga şi bugetul local detaliat pe venituri şi cheltuieli din care detaliem şi estimările propunerilor de venituri pe perioada următoare: în anul 2004, 42260000 lei, 2005, 40620000 lei, 2006, 45480000 lei, 2007, 50500000 lei, la 1 iulie 2005 intrând in circulaţie leul nou, tăind 4 zerouri din leul vechi..
După referendum şi înaintarea documentelor la judeţ a urmat o perioadă de inactivitate generată de vacanţa parlamentară. Având probabil în vedere că în anul 2004 aveau loc alegerile, Prefectura Judeţului Gorj şi Consiliul Judeţean Gorj transmit mai departe Guvernului României, Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin adresele, respectiv, cu Nr. 5297/20.11.2003 şi Nr. 21766/20.11.2003, „propunerea de organizare ca oraş a comunei Tismana din judeţul Gorj, avizată de Comisia tehnică de amenajare teritoriului şi urbanism aprobată de Comisia Judeţeană Consultativă”
Parlamentul României adoptă Legea nr. 83/2004 pentru declararea ca oraşe a unor comune, care va intra în vigoare de la 10.04.2004. În Art. 1.(1) Se aprobă declararea ca oraşe a unor comune din diverse judeţe, (printre care şi Tismana) şi (2) Denumirea şi componenţa comunelor declarate oraşe sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Se preciza: „Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 17 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. Semnează PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VALER DORNEANU. Adoptată de Senat în şedinţa din 18 martie 2004, p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ, Bucureşti, 5 aprilie 2004.”
Cu aceasta, localitatea Tismana trecea la rangul de oraş la 10.04.2004 şi va fi adăugită ca atare, în linia de tabel 1531 din legea 351/2001 – secţiunea IV, 5.6. Localităţi urbane de rangul III, specificând că adăugirea fusese făcută conf. Legii nr. 83/2004.
Amintim şi iniţiativa celor patru deputaţi de Gorj, care nu fuseseră informaţi probabil că din noiembrie 2003, toată documentaţia privind propunerea Tismanei ca oraş luase deja drumul parlamentului. Bănuim insuficienta colaborare între conducerea judeţeană şi deputaţi sau exasperarea ultimilor că aprobarea de la Bucureşti întârzie. Poate era şi una şi alta dar lipsa de coordonare caracterizează întreaga clasa politică românească. Pe de-o parte preşedintele Consiliului Judeţean şi premierul României acţionează pe post de „şefi”, convinşi că doar în „pixul” lor stau deciziile ce pleacă la parlament. Pe de altă parte, deputaţii consideră corect că de la ei trebuie să plece legile, neconsiderând necesară semnarea documentelor şi aprobarea lor la judeţ. Aceasta reiese din faptul că expunerea de motive pe două pagini şi ceva a deputaţilor iniţiatori, singurii semnatari, este un rezumat al „Statutului comunei Tismana”. Forma iniţiatorului este o copie a legii, un şablon de la alte oraşe, iar „Documentaţia anexă în susţinerea iniţiativei legislative” este o altă copie ce fusese deja întocmită.
Superficialitatea întocmirii acestei documentaţii anexă este dovedită în ambele cazuri şi la conducerea judeţului şi în cazul deputaţilor. La judeţ lipseşte coloana „Denumirea oraşului” fiind completate doar coloanele „Localităţi componente ale oraşului” şi „Sate ce aparţin oraşului”. În documentul deputaţilor, aceiaşi omisiune iar articolele de lege din pachetul „Iniţiativei legislative” depusă cu nr. 62/17.12.2003 la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor capătă formele: Art. 1.(1) Comuna Tismana, judeţul Gorj se declară oraş (Sic!) şi (2) Satele: Pocruia, Sohodol, Celei, Costeni, Gornoviţa, Topeşti, Vîlcele, Vînăta, Izvarna şi Racoţi aparţin oraşului Tismana. Registratura Camerei Deputaţilor face la rândul ei două greşeli. Prima, nu verifică faptul că se mai depusese o asemenea iniţiativă legislativă cu o lună înainte, a doua, articolele legii nu respectă titulatura conform legii 351/2001 – secţiunea IV, la Tismana declarându-se oraş comuna nu localitatea/localităţile componente ale oraşului cum a fost cazul oraşului denumit Turceni unde localităţile componente Turceni şi Jilţu erau declarate oraşe (rang III) iar satele ce aparţineau oraşului rămâneau sate de rang V, ultimul rang din categoria localităţilor.
Deşi era de aşteptat ca iniţiativa legislativă a celor patru deputaţi să nu fie admisă, ea a fost inclusă ca Propunere Legislativă pl-x/12/03.02.2004, spre nemulţumirea senatorului Mircea Alexandru: "De la punctul 21, domnule preşedinte, nu de la punctul 20, toate localităţile s-au înfiinţat deja şi există..." "21, 22, 23, 24, 25, 26, 27 şi 28. Sunt localităţi înfiinţate deja prin lege." Domnul Doru Ioan Tărăcilă: "Ar trebui să le respingem ca inadmisibile, dacă am fi în altă parte. Fără obiect, pentru că au fost rezolvate prin lege." Domnul Florin Hriţcu: "Domnule preşedinte, comisia a examinat propunerile legislative şi a hotărât respingerea acestora"
Aşadar, Plenul Senatului, cu 86 de voturi pentru şi 3 abţineri, aprobă raportul comisiei şi respinge propunerea legislativă a deputaţilor de Gorj împreună cu alte 7 propuneri de acest fel, total inoportune dacă priveau oraşe deja înfiinţate conform unor iniţiative anterioare.
§1.6.4. Consecinţele superficialităţii şi lipsei de experienţă parlamentară
Dacă factorii de decizie politici se aplecau asupra tuturor aspectelor legate de legile aprobate în parlament, ar fi observat că satele ce aparţin de noile oraşe vor întâmpina mari greutăţi în dezvoltarea infrastructurii lor. Acestea nu au putut iniţia proiecte prin programul Shapard sau altele asemenea proiecte pentru că erau, nu-i aşa, localităţi de „oraş”. Iată o interpretare cât se poate de falsă! Cei patru deputaţi ar fi trebuit nu să iniţieze o lege peste altă lege, ci să observe greşeala completând legea deja propusă cu nişte amendamente prin care să se precizeze că satele ce ţineau de noile oraşe trebuiau să beneficieze primele de programul Shapard pentru că ele ajunseseră acum de rang V, ultimul, prin legea nr. 83/2004. Pentru că legea prevedea că doar Tismana, localitatea componentă a oraşului Tismana nou declarat, era oraş de rang III, nu şi amărâtele de sate, unele aflate la 8 km depărtare de centru. Legea 351/2001 – secţiunea IV, 5.6. Localităţi urbane de rangul III, adăugase ca oraş DOAR LOCALITATEA TISMANA. Satele ce ţineau de oraşul Tismana nu puteau fi adăugate la capitolul „Localităţi urbane” şi era mai mult decât evident că ele nu puteau fi adăugate decât conform legii 351/2001, ANEXA Nr. IV, LOCALITĂŢI RURALE, 1.0. Ierarhizarea localităţilor rurale pe ranguri, iar ierarhizarea localităţilor rurale pe ranguri era următoarea: rangul IV, sate reşedinţă de comună şi rangul V, sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor sau oraşelor.
Iată cum sa ajuns ca prin superficialitatea legiuitorilor, satele cele mai slab dezvoltate ale unei comune să fie considerate oraş de rang III (Sic!) Adică, să fie şi mai mult frustrate de fonduri pentru dezvoltare iar locuitorii lor săracii, să plătească şi impozite de… oraş. Bineînţeles că asemenea gogomănie politică, a fost taxată ca atare de cei care votaseră la referendum iar vocile care cereau revenirea la comună, se făceau tot mai auzite. Consiliul Local Tismana, Consiliul Judeţean şi Prefectura au trebuit să găsească alte soluţii pentru a suplimenta bugetul local care să facă faţă provocărilor subdezvoltării satelor. Consiliul local şi cel judeţean au trebuit, ca la limita interpretării legilor, să amâne un timp satele de la impozitele stabilite pentru oraş. Consiliul local Tismana decisese ca să plătească dările la fel ca mai înainte chiar şi pentru suburbiile oraşului, Ungureni, Ciocârlii şi Mahala. Dar după un timp, guvernele, mereu în lipsă de bani, au aplicat politica paşilor mărunţi prin normele de aplicare a legii şi în legislaturile următoare taxele de oraş au sufocat populaţia săracă. Interdicţia oraşelor mici de a accesa fonduri europene pentru infrastructură a contribuit esenţial la subdezvoltarea oraşului. Au durat deci ceva ani, până când, treptat, căile de comunicaţie s-au modernizat iar toate satele au fost asfaltate. La acest lucru a contribuit şi faptul că Tismana are pe raza lui mulţi kilometri de drumuri judeţene şi naţionale care au fost modernizate prin proiecte ce nu implică alocări de bani de la bugetul local. Ceea ce a permis circulaţia mărfurilor, dezvoltarea comerţului, a construcţiilor şi în satele de rang V care fuseseră defavorizate printr-o formulare şi interpretare superficială a legii.
Demersurile din anii 2003-2004 făcute de Nicolae Mischie, preşedinte al CJ Gorj şi de autorităţile locale pentru ca Tismana să devină oraş au fost însă corecte. Pentru că s-a dovedit ulterior că alocările bugetare de la nivel judeţean şi central au fost mult mai mari decât dacă Tismana rămânea comună. Şi totuşi, n-a fost ce s-a vrut. Nimeni nu se gândea atunci că după întocmirea fişei pentru declarare oraş, Legea nr. 83/2004 nu va fi nici bine formulată, nici corect interpretată, satele vor avea de suferit iar în spontanul locuitorilor rămas ideea că singurul rezultat al declarării oraşului Tismana a fost doar mărirea taxelor şi impozitelor fiecăruia.
§1.6.5. Consecinţele apariţiei propagandei politice după declararea oraşului Tismana
Faptul că nu s-au putut aloca bani prin proiectele Shapard, care vizau satele, a fost un neajuns al guvernului Năstase care n-a inclus în acest program şi oraşele mici. Cu toate acestea, existau totuşi şi alte proiecte pentru dezvoltare locală iar căminul cultural Topeşti a fost reabilitat pe un astfel de proiect derulat prin Fundaţia Tismana. Totuşi, neajunsurile provocate de noul rang de oraş al Tismanei au dus la consecinţe dramatice. Solidaritatea consilierilor filialelor locale ale partidelor politice mari din Tismana care, în legislatura 2000-2004, nu-şi puneau piedici în caz de aprobare a unui proiect major pentru bunăstarea comunităţii s-a destrămat. Au urmat alegerile locale din data de 6 iunie 2004 şi declararea Tismanei a devenit subiect de propagandă politică deşi nu trecuseră de atunci decât două luni. După alegeri, paradoxal, gâlceava politică s-a accentuat. Noii consilieri cereau proiecte de infrastructură pentru sate şi arătau cu degetul spre vechiul primar Ion Luculescu şi spre vechii consilieri care aprobaseră trecerea la rang de oraş.
Din cauza împărţirii consilierilor în tabere politice ireconciliabile, multe proiecte benefice pentru oraş nu mai obţineau majoritatea. Proiectul de reabilitare a centrului civic Tismana a fost respins mai bine de un an. Peste toate, au început ingerinţele preşedinţilor de filiale politice de la judeţ în întocmirea listelor de propuneri de consilieri locali. La alegerile locale din anul 2008, procesul s-a accentuat şi mulţi din vechii consilieri şi preşedinţi de organizaţii politice din Tismana nu au mai fost agreaţi pe locurile eligibile din liste. Astfel, în legislatura 2008-2012 sub ingerinţa preşedintelui PNL, Dan Morega şi apropiatului său Ion Crăciunescu organizaţia PNL Tismana nu a mai reuşit decât alegerea unui singur consilier şi acela prin redistribuire. Schimbările de conducere au avut loc în acest fel şi la alte organizaţii. Consilierii au migrat de la un partid la altul, luptele ierarhice în interiorul organizaţiilor a atins paroxismul, impunându-se cei care deţineau pârghii economice ce puteau asigura băneşte propaganda partidului la nivel local şi chiar judeţean. Interesele economice şi propaganda politică a influenţat viaţa politică nu numai a organizaţiilor dar şi viaţa politică, culturală şi sportivă a oraşului. Începând cu legislatura 2008-2012, sediile organizaţiilor PNL şi PSD au fost închise având alte destinaţii. „Cupa satelor la fotbal” iniţiată de PNL Tismana a fost suspendată din cauza certurilor între consilieri. Manifestările cultural artistice şi festivalurile nou înfiinţate nu au fost perpetuate la schimbarea autorităţilor locale.
Această experienţă tristă, a ingerinţelor conducerilor politice de la nivel central şi judeţean, care au suprimat libertatea de acţiune a organizaţiilor politice, s-a generalizat în toată ţara, culminând cu ordonanţa de urgenţă din anul 2014 care a permis migraţia consilierilor chiar pe timpul legislaturii, nu doar la terminarea legislaturii ca până acum.
Astăzi se clamează o reconciliere naţională şi un alt mod de a face politică. Dar după linşajul şi diversiunile trusturilor private de televiziune, care de departe de a fi stopate se particularizează, slabe speranţe. Fiecare ziar şi post TV susţine mai la vedere sau mai pe ascuns un partid politic, cel mai vocal având şi cele mai multe „subvenţii” pentru „aburit” electoratul.
Astfel de fabrici de linşaj mediatic, cu prezentatoare de „ştiri alese” şi moderatoare cu voce stridentă, plină de vocale miorlăite îndelung, numai bune de acoperit invitaţii ce nu ţin „calea”, vor fi pe viitor evitate de public. Dar lasă urme adânci în felul civilizat de a vorbi al românilor, dialogul e înlocuit cu monologul forţat al gângăvitelor-redactor, care pun zece întrebări fără să asculte niciun raspuns sau, dacă sunt mai mulţi invitaţi, se lasă cu o hărmălaie ce nu mai poate fi ţinută în frâu. În aceste condiţii cine să mai observe că, printr-o lege prost interpretată şi aplicată, satele de rang V sunt impozitate ca oraş de rang III, fiindu-le interzise fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană ?
Comunele mai „răsărite” ce au fost făcute „oraşe” în guvernul Năstase au fost depăşite net în dezvoltare de multe alte comune! Dar în clasa politică nu mai contează demult bunăstarea electoratului ci vorbăria la televiziunile plătite, ca să se acopere interesele personale şi de grup mafiot.
Nicolae N. Tomoniu, director revista „Sămănătorul”
Tismana, 3 ian. 2014.
Articolul va apare în revista „Sămănătorul”, anul V, nr. 1, februarie 2015,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu