CASTANUL COMESTIBIL
Castanea sativa
Dicţionarul botanic explică sec : castanul - arbore care atinge până la 25-30 m înălţime şi diametre foarte mari; tulpina dreaptă, cilindrică, ramificaţie bogată, dând o coroană deasă, întinsă lateral; scoarţa: cenuşie-verzuie cu pete albicioase; frunzele-dinţate pe margine; fructul este de culoare brun închis.
Iată un arbore - spun însă încântaţi locuitorii Tismanei - de la care se foloseşte totul în afară de rădăcină. Fructele sunt excelente ca aliment, frunzele constituie materie primă pentru un ceai medicinal, iar din tulpină se pot face scânduri de bună calitate, folosite nu numai la mobilă, ci chiar în execuţia pretenţioasă a putinilor şi butoaielor.
Originea mediteraneană a castanului ne face să ne întrebăm: cum a fost posibilă acomodarea pe meleagurile Tismanei a acestui arbore atât de util? Climatul submediteranean, mai ales al platformei Gornoviţa, răspunde în bună măsură întrebării. Castanul, moşmonul, genţiana, untul pământului, liliacul, nucul cresc în mod natural aici fără intervenţia omului.
Dar despre castanul comestibil de aici s-a scris destul încât să facă el însuşi obiectul unei monografii. V.A. Ionescu în 1929 consideră prezenţa castanului brun la o continuitate din terţiar până în zilele noastre. Alţi istorici pretind că ar fi dovezi că el a fost plantat aici de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei.
Însă buletinul de călătorie al patriarhului Macarie de Antiohia, care vizitează mănăstirea Tismana în zilele lui Matei Basarab, spune clar: "Sfântul Nicodim sădi pe dealurile din jur vii şi păduri de castani care se văd până astăzi". Însoţitorul patriarhului, arhidiaconul Paul de Alep, mai aminteşte de Nicodim, ctitorul mănăstirii Tismana, precizând că după construirea primei bisericuţe "şi butoiul (este vorba de un butoi uriaş, de 36000 ocale n.n.) l-a construit el însuşi, acest sfânt, cu propria mână, din lemnul ce se numeşte Tisă"
În buletinul Societăţii regale române de geografie, profesorul Ion Conea ţine să ne mai dea amănunte. Iată ce scrie el in 1931:
"Amarnic om al lui Dumnezeu , sfântul Nicodim: cu propria mână a ajutat la zidirea mănăstirii; cu propria lui mână a construit butoiul cel urias; cu mâna lui, apoi, a plantat viile şi castanii din jurul mănăstirii; şi iarăşi cu mâna lui proprie a scris aceea frumoasă evanghelie care se păstrează pănă astăzi"
Iată, aşadar explicaţia faptului că în pădurile de castani de pe dealurile Eroni şi Pocruia există şi exemplare de dimensiuni foarte mari, plantate probabil în vremea lui Nicodim (secolul al XIV-lea) sau imediat după aceea. Trei exemplare din acestea se află în dealul Nereaz, la intrarea în satul Gornoviţa. Ele sunt declarate "Monument al naturii" şi măsoară pe circumferinţă 8,12 m, 6,28 m şi 5,77 m. Alte câteva exemplare, la fel de mari se află în pădurea de castani Eroni, iar unul a cărui circumferinţă depăşea 10 m s-a prăbuşit, putred, în 1985, după o existenţă de circa 600 ani.
Pădurea de castani Eroni, cea mai compactă şi densă, se întinde astăzi pe o suprafaţă de circa 40 ha şi dă o productie de 30-65 tone castane pe an. In schimb, pădurea de castani din dealul Pocruia, a cărei suprafaţă este de circa 35 ha, este mai dispersată asigurând o producţie mai slabă :16-30 tone castane anual. Această pădure urmează a fi retrocedată vechilor proprietari. Din acest motiv, din păcate, pădurarii au făcut tăieri masive în ultimii doi ani.
În jurul acestor păduri, aparţinând momentan Ocolului silvic Tismana, există şi numeroase mici plantaţii particulare, bine îngrijite şi a căror producţie este recuperată integral, astfel că acestea deşi cu suprafaţă mai mică, dau circa 60 tone castane pe an.
Fructele de castan conţin substanţe proteice, amidon şi ulei gras, constituind un bun aliment cu gust foarte plăcut. Ele se consumă coapte, fierte sau sub formă de piure în diverse combinaţii cu produse de cofetărie.
Specie adusă de Nicodim de pe muntele Athos din Grecia, castanul comestibil, datorită multiplelor lui întrebuinţări, se găseşte răspândit şi în alte zone ale ţării.
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol apărut Almanahul şi ziarul „Gorjeanul”
Castanea sativa
Castanele au un conţinut ridicat de carbohidraţi amidon şi sucroză. Conţinutul ridicat de zahăr, împreună cu conţinutul ridicat de apă din fructe proaspete le face perisabile. Conţinutul ridicat de carbohidraţi distinge castanul de multe alte fructe cu coajă lemnoasă, care în principal conţin grăsimi. Porţiunea de proteine este slabă în prolamină şi glutenină, făina de castane fiind, prin urmare, prelucrabilă doar prin în amestec cu alte făini. Conţinutul este un bun pentru om, aminoacizii esenţiali fiind mare. Conţinutul de proteine este mai mare decât cel din cartofi, dar mai mic decât în cereale . Conţinutul de grăsime este scăzut, dar are un conţinut ridicat de linoleic şi acid linolenic (550-718 mg de acid linoleic şi acid linolenic 78-92 miligrame la 100 de grame de greutate în stare proaspătă). Conţinutul de potasiu este ridicat, conţinutul de sodiu este foarte scăzută (9 miligrame 100 de grame. greutate proaspătă). La vitamine sunt doar două vitamine din grupul B, în cantităţi mai mari disponibile: riboflavina (B2) şi acidul nicotinic . (B3), care sunt, de asemenea, stabili termic.
Flori Ecologie
Florile de castan apar relativ târziu, în iunie, după apariţia frunzelor. Florile de sex masculin sunt deschise până la şapte sau zece zile înainte de cele de sex feminin, în funcţie de soi. Un copac produce aproximativ o lună polen.
Tipul de polenizare este controversat în literatura de specialitate. Unii autori spun că la castanul dulce vântul polenizează, alţii numai insectele, alţii sunt de acord cu ambele tipuri de polenizare. Formarea de nectar, a polenului lipicios, rigid, dar cu stamine moi şi miros puternic al mâţişorilor corespunde unei adaptări la 
Potrivit M. Conedera polenizarea castanului dulce este într-o etapă de tranziţie de la insecte la polenizarea prin vânt. La insecte polenizarea se face, prin urmare, mai ales pe vreme umedă, polenul fiind atunci mai lipicios.
Castanul dulce este auto-incompatibil , singur nu se poate poleniza, e necesară polenizarea încrucişată. Cu toate acestea, multe soiuri cultivate, sunt sterile masculin, ele nu formează polen funcţional. În acest caz, alte soiuri trebuie să fie plantate în plantaţii prin sondaj periodic.
Conservarea
Castane proaspete sunt perisabile şi trebuie să fie pregătite pentru depozitare. Tradiţional, astăzi se depozitează mai frecvent în Turcia prin metoda "Ricciaia", în care castanele sunt stratificate în cupe de fructe, în grămezi, apoi lăsate să fermenteze ca să fie păstrate timp de mai multe luni. Industrial, pe scară largă se foloseşte hidroterapia: fructele sunt lăsate mai multe zile în apă rece, fermentarea acidului lactic ducând la conservarea castanelor, fiind apoi uscate. Alte metode de conservare sunt uscarea, depozitarea la rece, fumigaţie cu bromură de metil , depozitare sub o atmosferă de dioxid de carbon şi congelare.
Utilizare
Castanele au o gamă largă de utilizare. Se prepară produse semi-finite prin decojirea castanelor, sau se face pireu de castane înainte de a ajunge la consumator. Gama de produse finite este mult mai mare: întregi decojite, sunt utilizate în principal în Franţa pentru gătit în casă. Se servesc de multe ori ca o garnitură. Castanele pot fi, de asemenea, ambalate în vid în apă, uscate, congelate sau în sirop de zahăr. Se iau castane mari (55-65 bucăţi pe kg) ce vor fi cristalizate, şi se gătesc lent în sirop de zahăr. Ele servesc ca bază pentru producerea de castane glazurate. Alte produse sunt castanele în alcool, piureul de castane , făină şi fulgi. Faina se face din castane uscate şi curăţate. În trecut a fost o metodă foarte frecventă şi în multe domenii, un aliment de bază. Astăzi se prepară gnocchi, pastă, pâine, mamaligă prelucrate ca produse de patiserie. Fulgii sunt utilizaţi cu cereale pentru micul dejun. În Franţa şi Italia, se face lichior de castane, în Corsica se face şi bere.
Castanele fără gluten pot fi înlocuitor de cereale. Castanele sunt fierte sau prăjite ca garnitură sau ca un ingredient de salată. Se serveşte cu carne de pui, curcan, carne de porc, gâscă şi iepure, garnitura fiind folosită pentru umplutură. Din castane se fac şi bomboane, spume, sufleuri, cremă şi îngheţată. Deserturi: pâine castan, clătite, budincă şi castane fierte în apă. Utilizate pe scară largă sunt castanele coapte, care sunt vândute prin pieţe sau pe drumuri.
Castane au un gust delicat dulce, ca gustul de nucă dar uşor făinos.
Mierea de castan este galbenă sau chiar închisă şi bine aromată. În pădurile de castan se găseşte o mare varietate de ciuperci ce pot fi recoltate, reprezentând un venit suplimentar pentru deţinătorii de păduri de castan. Frunzele sunt utilizate într-o mică măsură pentru producerea de loţiuni după ras şi de vopsire a ţesăturilor
Frunzele căzute pot fi folosite prin împrăştiere atât ca îngrăşământ cât şi aşternut în grajduri. Frunzele sunt de asemenea folosite în medicina populară pentru tuse, pentru a trata rănile şi diareea.
Tismana, 16 oct.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu